Echipa feminină de gimnastică a României, formată din Floarea Leonida, Daniela Druncea, Sandra Izbaşa, Steliana Nistor, Loredana Sucar şi Christina Elena Chiric, s-a calificat în finală la Campionatele Mondiale de la Aarhus, obţinînd locul cinci în calificări. România, cu un total de 232,600 de puncte, a fost devansată de SUA (243,325p), China (239,525p), Ucraina (235,025p) şi Rusia (234,800p). Celelalte echipe calificate în finala de la Aarhus sînt Australia, Brazilia şi Spania. Echipa Italiei, al cărei antrenor Enrico Casella a acuzat România că a fost avantajată de arbitri în calificările pe echipe, a ratat calificarea în finală, clasându-se pe locul nouă. În finala de la individual compus, care va avea loc joi, s-au calificat Steliana Nistor (de pe locul 6 - 59,850p) şi Sandra Izbaşa (de pe locul 7 - 59,825up). În finalele pe aparate s-au calificat sportivele Sandra Izbaşa (sărituri, bârnă, sol) şi Steliana Nistor (paralele, bîrnă). În această seară, de la ora 20.00, va avea loc finala pe echipe, în timp ce finalele pe aparate sînt programate vineri şi sîmbătă.