Sala Sporturilor din Constanţa va găzdui astăzi, începând cu ora 10.00, Campionatul Naţional de gimnastică feminină pe echipe pentru junioare 1, 2 şi 3, competiţie la startul căreia se vor afla 20 de cluburi din toată ţara. Printre candidatele la medalii se numără şi cele două grupări de pe litoral, CS Farul Constanţa şi CSS 1 Constanţa, dar şi lotul naţional de junioare. Astfel, CS Farul va fi reprezentată la junioare 3, nivel 4, de Teea Milea, Adelina Cenuşă (născute în 2000), la junioare 3, nivel 3, de Georgiana Juravle, Alina Avramiuc, Ştefania Cărăuleanu, Crina Aionesei, Carmen Glăvan, Corina Găianu, Ana-Maria Paşa, Ioana Radu, Mădălina Enache, Dafne Stanciu, Ariadna Stanciu, Kathlen Coman (născute în 2001 şi 2002), sportivele fiind pregătite de Clemenţa Garabet, Camelia Voinea, Remus şi Daniela Nicolai, Florin Uzum, Olimpia Popa, Ciprian Creţu şi coregraf Gabriela Păun.
De la CSS 1 vor intra în concurs, la junioare 2, Mălina Milea, Iulia Milea, Aida Budac, Raluca Brutaru (născute în 1999), la junioare 3, nivel 4, Maria Holbură, Laura Tofan (născute în 2000), sportive antrenate de Mirela Szemerjai, Sorin Bechir, Mădălina Hârbu şi coregraf Daniela Sofronie, la individual junioare 3, nivel 3, Bianca Matei, Ştefania Trofin (născute în 2002), antrenate de Mădălina Hârbu, Sorin Bechir, Cătălin Meran şi coregraf Daniela Sofronie. Întrecerea reprezintă criteriu de calificare la Campionatele Naţionale individual compus şi pe aparate, care vor avea loc în toamnă.