AVORT ILEGAL. Raportul expertizei medico-legale arată că femeia în vârstă de 41 de ani, care a murit pe 8 martie, în urma unei intervenţii chirurgicale, era însărcinată în 17 săptămâni, cu mult peste temenul limită care permite efectuarea unei întreruperi de sarcină. Anchetatorii spun că, din primele cercetări efectuate la cabinetul particular, care aparţine dr. Emilia Borzea, cea care a efectuat chiuretajul, s-a stabilit faptul că acesta nu avea toate dotările obligatorii şi instrumentarul necesar. Oamenii legii mai spun că a fost identificat un martor, un alt medic, care susţine că victima, Melec Curtmula, şi-a făcut un control la un alt cabinet şi era conştientă de faptul că este însărcinată în 17 săptămâni. Mai mult decât atât, conform poliţiştilor, autorizaţia de funcţionare a cabinetului, eliberată de Colegiul Medicilor, era expirată din luna ianuarie a acestui an. „Până în acest moment, familia victimei nu a depus nicio plângere. Urmează să îşi ia un avocat, să o dea în judecată pe doctoriţă şi să ceară daune. Noi am început o anchetă din oficiu, deoarece este o moarte violentă. Doctoriţa spune că are o asigurare de malpraxis, însă acea asigurare nu era validă, pentru că nu avea nicio ştampilă oficială. Vom sesiza Direcţia de Sănătate Publică pentru a face mai multe verificări, ca să vedem care sunt condiţiile de eliberare a unei autorizaţii“, a declarat cms. şef Valentin Mustăţea, adjunctul şefului Poliţiei Mangalia. Anchetatorii mai spun că aşteaptă rezultatul testului toxicologic, care va stabili ce cantitate de anestezic a fost folosită, pentru că victima era hipertensivă.
MI-A OMORÂT SOŢIA. „Nu am făcut încă plângere, pentru că nu mi-am revenit din şoc. Voi lăsa să mai treacă puţin timp, după care voi depune plângere împotriva ei, pentru că mi-a omorât soţia“, a declarat Romi Curtmula, soţul femeii decedate. Amintim că Melec Curtmula a murit pe data de 8 martie, în urma unei întreruperi de sarcină efectuate la un cabinet medical particular din Mangalia. Femeia s-a dus pentru un chiuretaj, însă intervenţia chirurgicală i-a fost fatală. La scurt timp după incident, medicul Borzea susţinea că pacienta nu a murit din cauza vreunei erori medicale: „Prin consultaţie am constatat că sarcina era în 11 săptămâni. Când am început, însă, intervenţia, mi-am dat seama că era puţin mai mare, până-n 13 săptămâni”. Poliţiştii spun că medicul ginecolog-obstetrician Emilia Borzea, care activează în cadrul Spitalului Municipal Mnagalia, va fi cercetată pentru ucidere din culpă şi riscă până la 15 ani de închisoare. Ieri, Emilia Borzea a refuzat să dea vreo declaraţie în legătură cu acest caz.
COLEGIUL MEDICILOR. Preşedintele Colegiului Medicilor din Constanţa, dr. Gabriela Dascăl, spune că, în ultimii zece ani, la Constanţa nu au avut niciun caz de medic acuzat de ucidere din culpă. Dacă va fi găsit vinovat de instanţa de judecată, medicul Emilia Borzea riscă să-şi piardă dreptul de liberă practică.