Schioarea elveţiană Dominique Gisin şi slovena Tina Maze, campioane olimpice ex aequo la coborâre, miercuri, la Soci, reprezintă al optulea caz de titlu obţinut la egalitate din istoria JO de iarnă. Ele sunt primele schioare de alpin care nu au putut fi departajate şi care şi-au împărţit astfel titlul olimpic în 2014 la coborâre. Înainte de ele, au mai fost astfel de cazuri la sanie, schi fond, bob, patinaj artistic şi de trei ori la patinaj viteză. În această ultimă disciplină, finlandezul Clas Thunberg şi norvegianul Bernt Evensen au fost declaraţi campioni olimpici la 500 m, în 1928. În 1956, sovieticii Evgheni Grişin şi Iuri Mihailov nu au putut fi departajaţi la 1.500 m, iar patru ani mai târziu, Grişin a terminat la egalitate cu norvegianul Roald Aas, tot la 1.500 m! La sanie, titlul la dublu din 1972 a revenit italienilor Paul Hildgartner şi Walter Plaikner, dar şi est-germanilor Horst Hörnlein şi Reinhard Bredow. În 1988, la bob, italianul Günther Huber şi canadianul Pierre Lueders au fost creditaţi cu acelaşi timp după cele patru manşe. La schi fond, în 2002, la încheierea probei de urmărire, norvegienii Frode Estil şi Thomas Aalsgaard au fost declaraţi învingători. Cuplul canadian Jamie Sale - David Pelletier şi cel rus Elena Berejnaia - Anton Siharulidze au câştigat în 2002, la Salt Lake City, la patinaj artistic. Canadienii, locul 2 la încheierea competiţiei, au primit aurul după dezvăluirile într-un scandal implicând arbitrii-judecători.
Omagiu pentru Nodar Kumaritashvili pe pista olimpică de la Whistler
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) şi Federaţia Internaţională de Sanie (FIL) au depus o coroană de flori la marginea pistei Whistler (Canada), în memoria georgianului Nodar Kumaritashvili, care a murit în urmă cu patru ani, la JO de la Vancouver. Kumaritashvili, concurent în proba de sanie, a murit în 12 februarie 2010, după ce a suferit un accident grav în timpul unui antrenament pe pista olimpică din Whistler. Antrenamentele şi competiţia de sanie de la Jocurile Olimpice s-au reluat a doua zi, ancheta declanşată de organizatori după accidentul mortal al lui Kumaritashvili arătând că pista nu prezintă nicio problemă. Organizatorii JO au pus decesul georgianului pe seama unei erori umane, excluzând varianta unei probleme a pistei. În urma accidentului, au fost operate câteva modificări pentru protecţia sportivilor.
Un antrenor canadian a ajutat un fondist rus
Gestul unui antrenor canadian care a venit în ajutorul unui fondist rus şi i-a împrumutat un schi, la proba de sprint de marţi, a fost salutat de Comitetul Internaţional Olimpic. „Trebuie să aplaudăm acest gest, de aceea iubim Jocurile Olimpice. Nu sunt doar sportivi incredibili, ci şi oameni speciali cu valori adevărate”, a declarat Mark Adams, purtătorul de cuvânt al CIO. În semifinale, rusul Anton Gafarov a căzut şi şi-a rupt unul dintre schiuri. El a reluat cursa cu schiul rupt, însă a căzut din nou. În acel moment, antrenorul canadian Justin Wadsworth i-a venit în ajutor, împrumutându-i un schi. „Era ca şi cum priveam un animal prins într-o capcană, nu puteam sta acolo şi să nu fac nimic”, a explicat Wadsworth.
Olandezul Sven Kramer nu va mai concura la 1.500 metri
Sportivul olandez Sven Kramer, campion olimpic la patinaj viteză în proba de 5.000 m, a anunţat că nu va mai participa la proba de 1.500 m, „pentru a rămâne concentrat pe proba mea favorită, cea de 10.000 m, şi pe proba de urmărire pe echipe”. Kramer va fi înlocuit la 1.500 m de Jan Blokhuijsen, medaliat cu argint la 5.000 m. Sextuplul campion mondial pe toate distanţele are drept obiectiv titlul olimpic la 10.000 m, probă programată în 18 februarie. În urmă cu patru ani, el se îndrepta spre victorie, însă a fost descalificat din cauza unei greşeli a antrenorului său, care l-a indus în eroare în momentul schimbării culoarului.
Todd Lodwick a renunţat la proba de schi fond din combinata nordică
Todd Lodwick, portdrapelul delegaţiei SUA şi deţinătorul recordului american de participare la JO de iarnă, nu a mai evoluat în proba de 10 km schi fond din combinata nordică pe trambulina mică. „Pentru astăzi (n.r. - ieri), ajunge. Nu particip la schi fond, mă voi odihni. Ceea ce am făcut în această dimineaţă îmi dă încredere în vederea probei pe echipe”, a declarat Lodwick, după ce a ocupat locul 34 la sărituri. Dublu campion mondial în 2009, el s-a accidentat la umăr la începutul lunii ianuarie, fără ca această problemă să-i pună în pericol prezenţa la Soci. Lodwick, 37 de ani, a debutat la JO în 1994, la Lillehammer (Norvegia), când avea 17 ani, el participând şi la ediţiile din 1998, 2002, 2006 şi 2010. La Vancouver a reuşit să câştige singura sa medalie olimpică - argint pe echipe.
Fondistul Petter Northug, forfait pentru proba de 15 km
Schiorul norvegian Petter Northug, dublu campion olimpic la Vancouver, la 50 km şi la sprint pe echipe, a declarat forfait pentru proba de 15 km în stil liber, programată vineri, în cadrul concursului de schi fond. Aflat într-o formă slabă în debutul Jocurilor Olimpice de la Soci, multiplul campion mondial vrea să se concentreze pe ştafeta de duminică.
Sportivilor americani le lipseşte iaurtul...
Delegaţia Statelor Unite care participă la Jocurile Olimpice de iarnă, ediţia 2014, este lipsită de iaurtul oficial, care ar fi trebuit să facă parte din hrana zilnică a sportivilor americani pe durata şederii la Soci. Asta deoarece autorităţile ruse au refuzat intrarea în ţară a celor 5.000 de cutii cu iaurt grecesc marca Chobani, sponsorul echipei americane, din cauza unui conflict vamal între Rusia şi SUA!
CIO nu-şi face încă probleme, în ciuda temperaturilor ridicate de la Soci
Temperaturile ridicate şi impactul lor negativ asupra zăpezii nu suscită încă neliniştea Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), care a reamintit ieri că programul Jocurilor Olimpice de la Soci nu a fost modificat, în comparaţie cu ce s-a întâmplat la Vancouver, în 2010. „Cred că este un pic prematur să vorbim de probleme. Dacă facem o comparaţie cu Vancouver, fiecare probă de aici s-a desfăşurat conform programului şi sperăm să fie aşa în continuare”, a spus purtătorul de cuvânt al CIO, Mark Adams, în cursul întâlnirii cotidiene cu presa. „Ne reamintim cu toţii ce s-a întâmplat la Vancouver, mai exact la Cypress Hill, unde am avut nenumărate probleme. La Torino 2006, slalomul super-uriaş feminin a fost amânat, la Nagano 1998 combinata, la Sarajevo 1984 cele două coborâri, iar cei care urmăresc sporturile de iarnă ştiu că este foarte dificil să prevezi ce se va întâmpla”, a adăugat Adams. Calendarul probelor de schi alpin la JO 2010 a cunoscut numeroase modificări din cauza condiţiilor meteorologice şi a stării pârtiei din Whistler. Până în prezent, la Rosa Hutor, unde temperaturile au urcat până la 7 grade Celsius, probele de schi alpin s-au desfăşurat conform programului.