Două dintre secretele unei căsnicii de durată sunt întâi respectul şi apoi dragostea! Asta este concluzia cuplurilor de constănţeni care ating performanţa să sărbătorească jumătate de veac împreună. Puţini soţi reuşesc să convieţuiască chiar şi 25 de ani, darămite 50 de ani. Primăria Constanţa are o evidenţă a acestor cupluri longevive. În fiecare lună sunt sărbătoriţi în medie o sută astfel de bătrânei. Autoritatea locală le oferă câte o floare şi suma de 300 de lei. În fiecare lună, primarul Radu Mazăre este alături de sărbătoriţi.
SOŢII GIULTEN ŞI NEUZAT OMER SE IUBESC CA ÎN PRIMA ZI ŞI ÎNCĂ SE ŢIN DE MÂNĂ, CHIAR DACĂ AU TRECUT 50 DE ANI DE LA CĂSĂTORIE.
GREUTĂŢI ŞI BUCURII 83 de cupluri constănţene care sărbătoresc luna asta 50 de ani de la căsătorie au fost felicitate, ieri, într-un cadru festiv, la Casa de Cultură, de primarul Constanţei, Radu Mazăre. Printre cuplurile longevive s-au aflat şi constănţenii Giulten şi Neuzat Omer. Ea din Tulcea, el din Constanţa. S-au cunoscut în 1962, când ambii erau la studii la malul mării, iar un mai târziu s-au căsătorit. Ea avea 18 ani iar el 27. La început a fost mai greu, din cauza diferenţei de vârstă. „Părinţii nu erau de acord cu relaţia noastră, dar ne iubeam şi am făcut tot posibilul să fim împreună. Au fost nişte ani extraordinar de frumoşi. Am întâmpinat greutăţi, dar am avut şi multe bucurii. Respectul dintre noi ne-a ajutat să trecem peste toate greutăţile vieţii”, îşi aminteşte Giulten Omer. Din iubirea lor s-au născut o fată şi un băiat. Acum fiul are 49 de ani şi fiica împlineşte 44 de ani. Ambii sunt realizaţi. El este ofiţer electromecanic, iar ea economist. Fiecare, la rândul sau, are câte doi copii, toţi adolescenţi, de care bunicii sunt foarte mândri pentru că învaţă foarte bine. „Nepoata Melisa, fata fiicei mele, urmează să plece în Grecia pentru a participa la Olimpiada de Engleză. Zilele trecute chiar mi-a cerut să o ajut cu bani să aibă pentru drum”, spune vârstnica. În ceea ce priveşte banii pe care i-au primit de la primarul Radu Mazăre, cuplul de bătrânei spune că este o iniţiativă lăudabilă, dar încă nu s-au gândit ce vor face cu ei. „Probabil ne vom ajuta nepoţii”, crede Giulten Omer. Celor 83 de cupluri longevive li s-au alăturat şi alţi 179 de vârstnici care au împlinit 80 de ani. Şi ei au primit de la Primărie tot câte 300 de lei şi o floare. Printre vârstnici s-a numărat şi tatăl viceprimarului Gabi Stan, Constantin Stan.
Mama primarului Mazăre, operată la genunchi
La întâlnirea, de ieri cu vârstnicii, primarul Mazăre a mărturisit că mama sa a fost operată, zilele trecute, la un genunchi, după ce suferise o intervenţie şi la celălalt genunchi. „Mulţumesc lui Dumnezeu că acum este bine”, a spus Mazăre. El a spus că ştie cât de grele sunt bătrâneţile, dar, pe cât posibil, încearcă să ajute vârstnicii cu „câte o mică alinare”. În special, pe cei cu pensii mici. „Cred că aşa e normal. Primarul trebuie să ajute pe cei în nevoie, dar trebuie să aibă în primul rând respect pentru persoanele în vârstă”, consideră Mazăre.