Glasgow Rangers şi Celtic Glasgow ar fi putut evolua în Premier League

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal internațional

Glasgow Rangers şi Celtic Glasgow ar fi putut evolua în Premier League

Sport 04 Octombrie 2016 / 16:01 553 accesări
David Dein este omul care l-a adus pe Arsene Wenger la Arsenal

David Dein este omul care l-a adus pe Arsene Wenger la Arsenal

David Dein, fost vicepreşedinte la Arsenal Londra, a dezvăluit că a avut în plan aducerea cele două mari echipe scoţiene, Celtic Glasgow şi Glasgow Rangers, în Premier League, conform „The Sun”. În perioada în care a ocupat postul de vicepreşedinte al Federaţiei Engleze de Fotbal, Dein a încercat să le aducă pe Celtic şi Rangers în prima ligă engleză pentru a creşte spectaculozitatea campionatului. Iniţiativa lui nu a avut succes deoarece cele mai importante cluburi din Premier League s-au opus proiectului. Echipele puternice din Premier League s-au temut de faptul că vor avea noi rivali de calibru în lupta pentru titlu şi nu au fost de acord cu acest plan.

„Am încercat la un moment dat să le aduc pe Rangers şi Celtic în Premier League. Nu mi-am dat seama că va exista opoziţie din partea celorlalte cluburi pentru că scoţienii le-ar fi putut lua locul”, a declarat Dein, pentru „The Sun”.

Jurnaliştii englezi notează că, dacă planul lui Dein ar fi fost un succes în urmă cu aproximativ zece ani, echipele din Premier League ar fi avut mari probleme în a câştiga titlul din pricina valorii sportive pe care o aveau Celtic şi Rangers în urmă cu un deceniu. Între timp, balanţa se înclină serios spre formaţiile din Premier League. Cel mai elocvent exemplu este legat de bugetul alocat transferurilor de jucători. Spre exemplu, Manchester City a cheltuit suma de 180 de milioane de lire sterline pe transferuri, în timp ce Celtic a cheltuit doar 5 milioane de lire sterline.

David Dein l-a adus pe Arsene Wenger la Arsenal, atunci când era vicepreşedintele clubului, şi tot Dein a decis mutarea echipei de pe „Highbury” pe „Emirates Stadium”.



12