Revenit la FC Farul după opt luni de absenţă, Cristi Şchiopu, i-a convins pe conducătorii grupării de pe litoral că poate face faţă cu brio încă un sezon în liga secundă. Veteranul în vîrstă de 35 de ani a negociat, miercuri seară, cu oficialii constănţeni, înţelegerea fiind, în principiu, pentru ...
Minunea s-a produs în Liga I. Unirea Urziceni este noua campioană a României, după remiza cu Steaua, scor 1-1. Iar la finalul meciului, jucătorii şi oficialii clubului Unirea Urziceni au primit medaliile, tricourile şi trofeul pentru cîştigarea titlului de campioni. Imediat după fluierul final al partidei ...
Ultima etapă a sezonului 2008-2009 îi va ţine cu sufletul la gură pe iubitorii fotbalului în această seară, începînd cu ora 20.00, ora de start a celor nouă partide. La finalul acestora vom afla numele campioanei, dar şi echipele care vor evolua în cupele europene şi cele care vor retrograda. Capul de ...
Portul, la zece minute de victorie pe terenul liderului! Ieri, la Bucureşti, a avut loc restanţa dintre Steaua II şi Portul Constanţa, contînd pentru etapa a 31-a din Liga a III-a la fotbal. Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1, prin golurile înscrise de Banoti (min. 44), pentru constănţeni, respectiv ...
Ceea ce părea imposibil de realizat la începutul acestui sezon este la un pas să se întîmple. Învingînd aseară, la Timişoara, cu 2-1, şi beneficiind de eşecul dinamoviştilor, 0-2 cu FC Braşov, Unirea Urziceni este în proporţie de 99% noua campioană a României. De ce nu 100%? Pentru că FC Timişoara ...
Vineri seară, în Ghencea, într-un meci jucat fără spectatori, Steaua a dispus, cu 2-1, de U. Craiova, astfel că steliştii mai speră să prindă locul 6, ultimul care asigură prezenţa în Europa League sezonul viitor. Dar pentru aceasta, FC Vaslui trebuie să învingă Rapidul, în jocul de sîmbătă seară ...
Penultima etapă din actualul sezon al Ligii I programează azi două partide, capul de afiş fiind duelul din Ghencea, dintre Steaua şi U. Craiova. Pentru a mai spera într-o prezenţă în Europa League, Steaua are doar varianta victoriei, în timp ce oltenii se mulţumesc şi cu un punct pentru a-şi asigura un ...
FC Farul şi U. Craiova au primit licenţa pentru sezonul 2009-2010 Întrunită ieri la Casa Fotbalului, Comisia de Apel a Sistemului Naţional de Licenţiere, a admis apelurile cluburilor FC Farul Constanţa şi FC Universitatea Craiova, formulate la deciziile luate de comisia de primă instanţă. Cele două ...
La cererea clubului Poli Iaşi, Liga Profesionistă de Fotbal a decis să programeze meciurile FC Farul - Gaz Metan Mediaş şi Poli Iaşi - Gloria Buzău, ambele din etapa a 33-a a Ligii I, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră. Astfel, programat iniţial să se joace sîmbătă, de la ora 17.00, jocul de la ...
Portul a învins cu 3-0 în restanţa cu Rocar Ieri, într-o partidă restantă din etapa a 30-a a Ligii a III-a la fotbal, Seria a 2-a, Portul Constanţa a dispus, cu 3-0, de Rocar Bucureşti, într-un meci jucat pe teren propriu. Au marcat Niţă (min. 30), Stere (min. 49-pen.) şi Roşu (min 81). „Am ...
Cel mai aşteptat meci al etapei s-a disputat aseară, la Urziceni, între echipa locală Unirea şi Dinamo Bucureşti. Victoria la limită, cu 1-0, obţinută de trupa lui Dan Petrescu a dus la schimbarea liderului, echipa din Urziceni avînd acum un punct în plus faţă de Dinamo în fruntea clasamentului ...
Gabi Balint a învins, vineri, Steaua, cu 1-0, rezultat în urma căruia echipa bucureşteană îşi reduce şansele de a prinde un loc european. FC Timişoara mai speră încă la titlu, în aşteptarea celor şase puncte de la TAS, iar duminică va urmări cu deosebit interes partida de la Urziceni, unde aşteaptă ...
Steaua joacă în această seară, la Timişoara o partidă care va reprezenta debutul în postura de antrenor a lui Gigi Becali, cel care a anunţat că el se va ocupa de alcătuirea echipei după demisia lui Marius Lăcătuş. În primul meci al rundei, FC Braşov nu va avea o misiune uşoară în confruntarea cu ...
Etapa a 31-a a Ligii I a consemnat despărţirea antrenorului Marius Lăcătuş de Steaua. Înfrîngerea din meciul cu Rapid a dus la demisia lui Lăcătuş, care a luat această decizie duminică seară. Lăcătuş a pregătit pe Steaua în două mandate, primul în perioada octombrie 2007 - octombrie 2008, cînd a ...
Vineri seară, Rapid a cîştigat derby-ul din Ghencea, 2-1 cu Steaua, obţinînd trei puncte de aur în lupta accederea în Europa League. Surprinzătoarea remiză înregistrată de Gloria Buzău în Bănie a tulburat apele în tabăra oltenilor. Astfel, antrenorul echipei Universitatea Craiova, Nicolo Napoli, şi ...
Steaua şi Rapid se întîlnesc în această seară într-o partidă deosebit de importantă în lupta pentru ocuparea unui loc european, participarea în Europa League în sezonul viitor fiind obiectivul ambelor echipe. Interesant este faptul că Steaua nu a mai reuşit o victorie în faţa echipei Rapid, pe teren ...