Personajul istoric – pare-se ajuns chiar primar prin Bucuresci – Matache Măcelaru, de la care şi-a tras numele hala, are parte de o glorie postumă de invidiat.

În sensul că edificiul respectiv a devenit un soi de cui al lui Pepelea pentru dezvoltarea urbană a Capitalei. Cu energia acumulată de-a lungul precedentelor candidaturi, Sorin Oprescu s-a instalat la cârma municipalităţii hotărât să lase în urma sa şi altceva decât recorduri culinare de Guiness Book.

Până când şoseaua suspendată va deveni o realitate, s-a ocupat de lucruri mai pământene, între care şi noua arteră dintre Piaţa Victoriei şi Piaţa Coşbuc, al cărei rol este să creeze un flux de circulaţie relaxat pe această axă. În acest scop s-au lărgit – prin demolare – câteva străzi, între care Buzeşti şi Berzei. Ce s-a pus la pământ n-a prea stârnit regrete – ba din contră, fiind vorba de construcţii vechi sau improvizate. Cei ce le ocupau au zis mersi de despăgubiri şi de noile repartiţii, iar cei din jur au mulţumit cerului şi municipalităţii că au scăpat de focarele de şobolani. Totul a mers strună până când niscaiva civici în lipsă de ocupaţie s-au dumirit că îşi pot găsi un rost apărând cu piepturile goale un edificiu despre care ei cred că ar avea vreo valoare istorică: Hala Matache. Aceasta a fost un soi de construcţie semi-industrială realizată în urmă cu vreo sută de ani de Serviciul Tehnic al Comunei, cu scopul de a adăposti negustorii de produse alimentare. Nici vorbă de artă şi monumentalistică, cu excepţia unor basoreliefuri de pe frontispiciu. Cu toate acestea, civicii iubitori de dărăpănături şi câţiva arhitecţi aflaţi în conflict cu restul breslei şi-au făcut din ea un stindard de luptă. Salvarea halei a devenit sloganul favorit, chit că obiectivul se află deja într-o stare din care nimic nu-l mai poate salva. Propunerea primarului Oprescu de a fi mutată sau reconstruită a fost primită cu indignare, de parcă amplasamentul actual – în mijlocul noului bulevard – ar fi ceva de genul locului în care a fost botezat Isus în apa Iordanului (deşi până şi acesta a fost modificat în folosul fluxului de turişti). Sunt aproape doi ani de când lucrările stau în loc pentru că instituţiile responsabile n-au curajul să ia o hotărâre de frica de a nu intra în gura presei care, cum bine se ştie, nu aşteaptă decât un astfel de prilej pentru a face audienţă.

Hala Matache este un fals monument de arhitectură. N-are nimic din ce ar justifica o astfel de titulatură (peste 100 de ani chiar actuala piaţă Matache ar putea fi considerată un soi de monument), iar eforturile de “apărare” a sa s-ar putea converti mai cu folos în unul de relocare şi refacere – dacă nostalgia este atât de mare. Iar instituţiile decizionale ar trebui să pună piciorul în prag şi să lichideze de îndată acest focar de imobilitate şi de degradare urbanistică.