La Olimpia se întreceau, iniţial, doar localnicii. După jumătate de secol, au apărut vecinii din Messenia, Sparta şi Corint, apoi şi concurenţi din Megara, Atena şi Teba. N-a durat mult şi toate cetăţile elene şi-au trimis reprezentanţii la Jocurile Olimpice, care au surclasat clar întrecerile din Delphi, Isthmia, Nemeia, Atena sau Corint. Atacurile perşilor n-au oprit şirul olimpiadelor, care au devenit şi mai strălucitoare după bătăliile de la Termopile şi Salamina. Din anul 212 î.d.H. şi pînă în secolul I d.H. au ajuns pînă la noi doar cîteva nume de învingători, Epitherses, faimosul Leonidas, Aristomenes, Demosthenes, Nicostratus şi Polites, dar şi certitudinea că jocurile s-au desfăşurat, totuşi, cu mare regularitate! Înfrîngerea grecilor de către romani s-a produs doar în domeniul militar, pentru că în toate celelalte s-a impus supremaţia elenilor, astfel că pînă şi împăraţii romani Tiberius şi Nero au concurat la Olimpia, iar Hadrianus şi Antonius Pius au sprijinit material întrecerile.

Însă, la 267 d.H., în Grecia năvălesc herulii! Stadioanele sînt distruse. Decăderea Imperiului Roman este evidentă şi se împleteşte cu dezvoltarea creştinismului. Noua religie consideră că participarea la jocuri înseamnă închinarea la idoli, lucru interzis de dogme. La 391 d.H., împăratul Theodosiu I a interzis frecventarea templelor şi oficierea de ritualuri - două dintre caracteristicile protocolului olimpic. Organizarea ediţiei a 293-a, în anul 392, a fost zădărnicită de romani. Theodosiu mai dă un edict, prin care interzice jocurile olimpice (394 d.H.). După un an, năvălesc vizigoţii, iar la 426 d.H. împăratul Theodosiu al II-lea transformă Olimpia în ruine!

Regăsirea Olimpiei

Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns prigoana primilor împăraţi creştini sau invaziile herulilor şi vizigoţilor, peste Olimpia se abat şi catastrofe naturale: inundaţii provocate de rîul Alpheos, apoi alunecările de teren de pe Colina lui Cronos şi (lovitura decisivă!), două cutremure, în anii 582 şi 521, îngroapă Olimpia şi o ascund privirilor! Cum, însă, minunatele întreceri nu fuseseră şterse şi din memoria colectivă a umanităţii, arheologii au încercat să regăsească Olimpia.

În plus, încă din secolul al XIV-lea, profesorul Vergerio, de la Universitatea din Padova, a încercat să readucă în actualitate Olimpiadele. Mai există cîteva tentative în veacul al XVII-lea, iar în 1844, la Montreal, în Canada, s-a organizat chiar o competiţie numită... “Jocurile Olimpice”. Cam în aceeaşi perioadă, în Suedia exista o “Asociaţie Olimpică”. Dar, cel care a propus, în premieră, reluarea olimpiadelor a fost, se pare, germanul JC Guts Muths (1759-1839), în lucrarea sa “Gimnastica pentru tineret”.

Un mare precursor al fenomenului olimpic modern a fost Evanghelie Zappa! Născut în 1800, în Grecia, în localitatea Lamporo (regiunea Epir), Zappa s-a stabilit, la vîrsta de 33 de ani, în România. Zappa nu a uitat că vine din ţara olimpiadelor, şi, în 1856, i-a propus regelui Otto I reluarea Jocurilor Olimpice. Trei ani mai tîrziu, Zappa a donat 600.000 de franci pentru înfiinţarea, la Atena, a “Fundaţiei Olimpicelor” şi, cu alţi 3.000 de galbeni oferiţi, îl convinge pe Otto I, care, la 19 august, stipulează prin decret: “Se înfiinţează la Atena concursuri generale care vor avea loc din patru în patru ani sub denumirea de Olimpia!”