Despre subiectul depolitizării funcțiilor publice s-au scris mii de pagini și s-a vorbit sute de ore. Fiecare partid care s-a perindat pe la Palatul Victoria (sediul Guvernului, n.r.) a promis că numirile în funcțiile publice se vor face strict pe criterii de competență și nu vor mai fi asumate politic. Numai că de la vorbă la faptă e cale lungă, iar formațiunile au uitat de la mână până la gură de promisiuni. Acum, pentru că tot se apropie alegerile parlamentare, politicienii au deschis din nou sacul cu promisiuni și au scos de la naftalină subiectul depolitizării. Culmea tupeului, cea care readuce acest subiect în discuție este Alina Gorghiu, co-președinte PNL, care a spus că „politizarea managementului școlilor e un virus de care trebuie să scăpăm cât mai curând“. „Va fi un mare pas înainte dacă fenomenul acesta, toxic pentru învățământul românesc, va fi oprit în mandatul guvernului tehnocrat“, a scris Gorghiu pe Facebook. Declarația sa vine după ce ministrul Educației, Mircea Dumitru, a anunţat vineri, pe Facebook, că nu va ezita să trimită Corpul de Control să verifice modul în care se fac numirile directorilor la şcoli, după ce a primit sesizări privind unele numiri prin detaşare care au fost realizate în unele instituţii de învăţământ.
VORBE GOALE!
Nu trebuie să fii superspecialist ca să îți dai seama că declarațiile co-președintelui PNL nu sunt susținute de dovezi și argumente. Asta în condițiile în care este aproape imposibil să verifici dacă un anume director de școală sau inspector are simpatii pentru un anume partid. Pe de altă parte, credem că nu apartenența politică ar trebui să conteze prea mult, ci nivelul de competență. În altă ordine de idei, Alina Gorghiu ar trebui să fie ultima persoană care să vorbească despre depolitizare, în condițiile în care, atunci când fostul PDL, actualul PNL, a ajuns la Putere, a cerut până şi femeilor de serviciu să aibă carnet de partid portocaliu ca să fie angajate sau să rămână în funcţie.