Peste 1.000 de tineri liberali, alături de lideri PNL, au participat, sîmbătă, la Pavilionul Expoziţional din Mamaia, la evenimentul „Crin pentru Tineri”. Demersul a avut ca obiectiv susţinerea candidatului liberal la alegerile prezidenţiale din acest an, Crin Antonescu. La evenimentul TNL au participat Crin Antonescu, Varujan Vosganian, Daniel Chiţoiu, europarlamentarii PNL Adina Vălean şi Cristian Buşoi, dar şi cîţiva parlamentari liberali - Puiu Haşotti, Cristian Adomniţei, Mircea Diaconu, Diana Tuşa. Tinerii liberali au lansat un clip de campanie pentru PNL, la sfîrşitul căruia apare sloganul „E în puterea noastră să schimbăm puterea lor!”. Nici de această dată, liberalii nu au scăpat prilejul de a-şi ataca adversarii politici, urmaşii lui Brătianu pozînd în salvatorii naţiunii. “Ţinta” numărul unul a discursurilor liberale a fost, din nou, Traian Băsescu. Fostul aliat al PNL a fost ironizat, în primă fază, de purtătorul de cuvînt al PNL, Varujan Vosganian, care le-a spus tinerilor liberali glume cu Traian Băsescu, afirmînd că tinerii au nevoie de modele şi aprecind că liderul partidului, Crin Antonescu, este un astfel de model. “Poate mai aveţi nevoie de ceva, de modele. Care e primul model care vă vine în minte? Învăţătorul... Vă întreb: Dacă aţi avea un copil la şcoală l-aţi trimite la şcoală la învăţătorul Traian Băsescu? Nu. În schimb, poate la învăţătorul Crin Antonescu l-aţi trimite... Tinerii nu au nevoie de minister, nu au nevoie să fie socotiţi categorie marginalizată, asistată. Noi nu trebuie să le dăm tinerilor decît o economie în mişcare, o societate deschisă a egalităţii de şanse şi ei, pentru că sînt la vîrsta puterii, a entuziasmului, a motivaţiei, vor reuşi să se descurce”, a afirmat Vosganian. Apoi, el a ţinut să le spună tinerilor un banc mobilizator de campanie cu Băsescu: „În încheiere, o scurtă poveste vreau să vă spun. „Zice că, într-o bună dimineaţă, Traian Băsescu s-a încumetat să se uite în oglindă. S-a proţăpit în faţa oglinzii şi a întrebat: „Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai bun preşedinte din ţară?” Şi oglinda a spus: „Dă-te la o parte să văd!”. La rîndul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a spus tinerilor liberali să nu uite în această campanie două lucuri: că jocurile nu sînt făcute şi că boala are leac, cerîndu-le să nu îşi dorească o ţară de şmecheri şi spunîndu-le că el va readuce normalitatea în ţara care nu are preşedinte şi Guvern. Preşedintele PNL a menţionat că are un proiect, soluţii, dar singura promisiune de care ştie că se va achita integral şi pe care o face tuturor românilor este aceea că nu va trăda niciodată pe nimeni. „Nu am trădat şi nu voi trăda niciodată pe nimeni! România e muşcată de boala trădării - trădarea principiilor, trădarea promisiunilor, trădarea continuă, zilnică, a cetăţenilor de către cei care ar trebui să-i reprezinte”, a spus Antonescu. Liderul PNL a menţionat că el, ca român şi ca liberal, a fost trădat major de două ori în ultimii cinci ani, cînd Băsescu a pretins să-i fie dat „partidul înfiinţat acum 150 de ani de familia Brătianu” şi atunci cînd „foştii parteneri” de Alianţă „s-au aşezat la masă tocmai cu sistemul ticăloşit, l-au perfecţionat şi l-au dezvoltat”. În acest context, liberalul a spus că „România nu e doar prost guvernată, nu are doar un preşedinte rău, ci nu are preşedinte şi Guvern, de fapt”. Antonescu a adăugat în faţa tinerilor liberali că, la prezidenţiale, România trebuie să aleagă între „boală şi vindecare, între şmecherie şi cinste”, neavînd „luxul” de a alege între ideologii.