Imediat după ce Guvernul a interzis comercializarea a 36 de substanţe şi plante etnobotanice care au fost asimilate drogurilor, “magazinele de vise” au fost luate cu asalt. În vreme ce unii şi-au făcut provizii pentru zilele ce vor urma, alţii nu au mai avut răbdare şi le-au încercat imediat, fără să se limiteze la consumul plantelor, combinându-le chiar şi cu băuturi alcoolice. Aşa se face că medicii au avut din nou de-a face cu tratarea unor astfel de pacienţi. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Florian Stoian, în seara de 10 februarie, în Unitatea de Primire a Urgenţelor au ajuns şase tineri cu intoxicaţii, după ce au consumat produse etnobotanice. „Principalele simptome prezentate de pacienţi au fost: ameţeli, somnolenţă, agitaţie, cefalee, vertij, halucinaţii vizuale, greaţă şi vărsături”, a explicat medicul, care sfătuieşte tinerii să nu mai consume asemenea produse, întrucât sunt extrem de dăunătoare, putând chiar să ducă şi la deces. Magazinele de vise din Constanţa nu şi-au tras încă obloanele, chiar dacă se auzise că acesta ar fi următorul pas. Unii comercianţi au spus că preferă să vândă produse care nu conţin substanţele interzise, ba chiar să se aprovizioneze cu alte plante. M. Gavrilă, comerciant şi proprietar al unui „magazin de vise” a spus că o să-şi vândă marfa toată la jumătate de preţ şi că oricum produsele se vor importa sub alte denumiri. Precizăm că ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, le-a atras atenţia proprietarilor de firme - care deţin în stocuri substanţe şi plante etnobnotanice cu efect halucinogen din categoria celor interzise de Guvern - că vor avea la dispoziţie o perioadă de zece zile în care să distrugă produsele, în caz contrar ei fiind pedepsiţi cu închisoarea.
COMISIE DE ANCHETĂ. Reamintim că deputaţii au adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede interzicerea comercializării, punerii în vânzare, distribuirii şi livrării produselor etnobotanice din plante, extracte sau combinaţii din plante cu efect halucinogen sau euforic. Propunerea legislativă, iniţiată de către deputaţii PSD Ileana Cristina Dumitrache (deputat de Constanţa), Mugurel Surupăceanu, Cristian Dumitrescu, Florin Iordache, Costică Macaleţi, şi Tudor Ciuhodaru (independent) fusese adoptată şi de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional. “Modificarea acestei legi era absolut necesară având în vedere că, în ultimul timp, consumul acestor produse etnobotanice a crescut foarte mult, mai ales în rândul tinerilor, tot mai mulţi dintre consumatori ajungând în spitale în stare gravă”, a declarat deputatul PSD de Constanţa Cristina Dumitrache. Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu va propune, luni, grupului parlamentar să iniţieze formalităţile pentru constituirea unei comisii de anchetă antidrog, care să cerceteze implicaţiile politice din afacerea “magazinelor de vise”, care ar fi comercializat şi “droguri grele”. “Ce a încercat guvernul, miercuri, cu acea OUG este, de fapt, o îngropare a acestui caz real. Vreau să ştiu cine dintre politicieni este pătat pe mâini de sânge”, a declarat Surupăceanu. Scopul comisiei pe care o propune este aflarea numelor acelor persoane publice care se află în spatele acestei “afaceri”, dar şi dacă prin acest “paravan legislativ” au fost comercializate “droguri grele”. Social-democratul a susţinut că Ministerul Sănătăţii dezinformează în privinţa numărului de victime, precizând că din informaţiile sale ar fi vorba de mai mult de zece decese. “Trebuie să vedem cine a autorizat cele nouă companii care au făcut până acum importul produselor stupefiante şi unde s-au ascuns banii, pentru că această chestiune miroase a trafic făcut cu un substrat politic. Din toate informaţiile mele, toate firele duc către anumiţi lideri ai PD-L”, a afirmat Mugurel Surupăceanu.
FENOMEN CE NU POATE FI ERADICAT. “Bineînţeles că acest fenomen nu poate fi eradicat. Cu siguranţă, după închiderea “magazinelor de vise”, se vor forma reţele care vor face trafic cu substanţe psihotrope. Va lua naştere această piaţă neagră, pentru că acolo unde există cerere, există întotdeauna şi ofertă. În acest moment nu putem aprecia care va fi amploarea fenomenului. Probabil că reţelele deja existente vor prelua şi această zonă, scoasă acum în afara legii. Datoria noastră este să-i prindem şi să-i aducem în faţa Justiţiei pe cei care fac trafic de stupefiante. Din câte ştiu, unele dintre substanţele psihotrope sunt considerate, potrivit noului act normativ, droguri de risc, iar altele, droguri de mare risc. Pentru traficul de droguri de risc, cei vinovaţi pot face până la cinci ani de închisoare, în vreme ce, pentru traficul de droguri de mare risc, pedepsele prevăzute de lege sunt cuprinse între cinci şi 15 ani de detenţie”, a declarat şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCCO), cms. şef Aurelian Pavel.