Considerat marea speranţă a fotbalului constănţean, Cosmin Matei a făcut senzaţie în primul meci de la Turneul de elită, găzduit în aceste zile de Ungaria, penultima fază înaintea turneului final al Campionatului European din 2010, rezervat echipelor naţionale Under 19. Mijlocaşul de la FC Farul a înscris unicul gol al reprezentativei României în partida cu Portugalia, scor 1-3, cu o execuţie extraordinară de la centrul terenului. Faza a fost descrisă de directorul tehnic al loturilor naţionale de juniori, Miodrag Belodedici: „Jucătorii noştri au reluat jocul de la centru, după ce Portugalia a făcut 2-0, iar Matei a şutat mingea care i-a fost mişcată de un coechipier, surprinzîndu-l pe portar”. Golul a semănat izbitor cu cel reuşit de cel mai bun fotbalist român din toate timpurile, Gică Hagi, pe vremea când juca pentru FC Barcelona, într-o dispută cu Celta Vigo. Culmea, golul înscris de Matei la Telki a fost urmărit pe viu de “Rege”, aflat în tribune pentru a-l vedea şi pe celălalt constănţean din lotul naţionalei României Under 19, Aurelian Chiţu, de la Viitorul Constanţa. „A fost un moment de inspiraţie, iar execuţia mi-a reuşit perfect. Este cel mai frumos gol din cariera mea, dar nu şi cel mai important”, a mărturisit Matei. “Tricolorii mici” vor disputa azi, de la ora 18.00, al doilea meci de la Turneul de elită, urmând să dea piept cu Ungaria.