„Demonstraţia de forţă oferită de premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, protestatarilor din Istanbul, la sfârşitul săptămânii trecute, evidenţiază paralela între recentele evenimente din Turcia şi golaniada din România, din primăvara lui 1990”, comentează Bloomberg, în pagina electronică. „Studenţii care şi-au instalat corturile în piaţa Universităţii în 1990 cereau demisia Guvernului ales prin vot popular. Protestatarii pe care Poliţia turcă i-a evacuat din piaţa Taksim şi parcul Gezi la 15 iunie nu au început la fel, dar şi ei au cerut demisia lui Erdogan. A fost o traiectorie similară pentru ambele evenimente”, afirmă Bloomberg. „Protagoniştii din România au devenit din ce în ce mai înverşunaţi în a se denunţa unii pe alţii, pe măsură ce protestele au continuat. Preşedintele Ion Iliescu i-a numit pe studenţi golani. La fel cum protestatarii din Turcia au acceptat din partea lui Erdogan eticheta de jefuitori, studenţii români au adoptat termenul de golan drept titlu de onoare. Problema protestatarilor antiguvernamentali din ambele pieţe este că au fost şi sunt în minoritate, chiar dacă plângerile lor au fost şi sunt rezonabile. Frontul Salvării Naţionale al lui Iliescu ieşise victorios în alegeri în mai 1990, în timp ce Partidul Justiţiei şi Dezvoltării a câştigat alegerile din 2011. Erdogan va trebui să ia în considerare care ar putea fi costul reprimării opozanţilor săi”, consideră Bloomberg.
„Complotul urzit împotriva Guvernului de către manifestanţi a fost dejucat, graţie mobilizării susţinătorilor săi”, a declarat, ieri, premierul turc. Erdogan a apărat din nou forţele de Poliţie, foarte criticate pentru brutalitatea faţă de manifestanţi, apreciind că „au trecut testul democraţiei”.
CHIMICALE ÎN TUNURILE CU APĂ Forţele de ordine turce au introdus substanţe chimice în apa utilizată pentru dispersarea protestatarilor din Istanbul, subiectul declanşând ample dezbateri în Turcia, relatează site-ul ziarului „Hurriyet”. Potrivit presei, un gaz lichefiat a fost introdus în tunurile cu apă în cursul operaţiunilor de evacuare a manifestanţilor din Parcul Gezi Taksim. Experţii avertizează că nu există nicio bază legală pentru măsuri de acest fel. Există imagini care surprind momentul în care agenţi de Poliţie adăugau o substanţă în tunurile cu apă. Un cunoscut avocat turc, Ömer Kavili, a calificat gestul autorităţilor ca fiind „unul extrem de periculos, chiar o crimă împotriva umanităţii”. Guvernatorul regiunii Istanbul, Hüseyin Avni Mutlu, a explicat că „apa a fost igienizată înainte de a fi utilizată împotriva demonstranţilor”.
Poliţia turcă a procedat ieri la zeci de arestări în mediile de extremă stânga, în legătură cu manifestaţiile antiguvernamentale. La Istanbul, Poliţia a arestat din propriile locuinţe aproximativ 90 de membri ai Partidului Socialist al Oprimaţilor (ESP), o mică formaţiune activă în timpul manifestaţiilor. Poliţia a încercuit, de asemenea, sediile cotidianului „Atilim” şi agenţiei de presă Etkin, apropiate acestui partid, au transmis posturile de televiziune NTV şi CNN-Türk. Deputatul Sirri Sürreya Önder a confirmat pe Twitter arestarea, la care a asistat, a vicepreşedintelui ESP, Alp Altinörs, ridicat de la domiciliul său. NTV menţionează, de asemenea, reţinerea a 30 de persoane la Ankara, a altor 13 la Eskisehir şi operaţiuni ale Poliţiei în alte 18 provincii. Poliţia turcă arestase deja aproape 600 de persoane, duminică, la Istanbul şi Ankara, în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale.