Goldterm va încălzi Mangalia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Goldterm va încălzi Mangalia

Administrație 22 Septembrie 2012 / 00:00 655 accesări

SOCIETATE Ruperea unilaterală a contractului cu societatea Callatis Term, care s-a ocupat până în această vară de furnizarea apei calde şi a agentului termic, a determinat Primăria Mangalia să se reorienteze rapid, astfel încât populaţia să nu rămână, pentru a doua oară consecutiv, în frig. În acest sens, conducerea administraţiei locale a şi demarat procedurile de atribuirea a serviciilor de termie unei noi societăţi, dar, de data aceasta, uneia care să se afle sub controlul exclusiv al autorităţii locale. Demersurile Primăriei s-au concretizat vineri, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local, în cadrul căreia aleşii au adoptat o hotărâre privind înfiinţarea şi stabilirea sediului social al SC Goldterm Mangalia SA, ca urmare a reorganizării prin divizare parţială a Regiei Autonome de Gospodărire Orăşenească, Locativă şi de Drumuri Mangalia. Potrivit primarului Cristian Radu, noua societate se va ocupa de furnizarea căldurii şi a apei calde în Mangalia. „Era necesar ca membrii Consiliului Local să aprobe proiectele privind furnizarea agentului termic, întrucât mai este puţin timp până la iarnă şi trebuie rezolvată această problemă”, a subliniat edilul Mangaliei.

AJUTOARE În şedinţa Consiliului Local s-a mai adoptat o hotărâre prin care administraţia locală va acorda ajutoare pentru încălzire familiilor care folosesc combustibil solid - lemne, în limita unor plafoane stabilite în funcţie de venitul pe membru de familie. Cu aceeaşi ocazie, s-a mai adoptat o hotărâre privind construirea de locuinţe sociale pentru tineri.



12