În etapa a 25-a a Ligii I la fotbal am consemnat patru victorii ale gazdelor (Pandurii Tg. Jiu, FC Naţional, FC Vaslui şi Poli Timişoara), un singur rezultat de egalitate (Poli Iaşi la Arad) şi patru succese ale oaspeţilor (Unirea Urziceni la Petroşani, CFR Cluj la Craiova, Rapid la Piteşti şi Dinamo, în Ghencea). În această etapă s-au marcat 20 de goluri (10 gazdele - 10 oaspeţii), pînă la pauză fiind înscrise 10 goluri (5 gazdele - 5 oaspeţii). Au fost acordate şi patru lovituri de la 11m, trei fiind fructificate: Panait (FC Vaslui), Coroian (CFR Cluj) şi N. Grigore (Rapid), iar una ratată: I. Ganea (Rapid). În etapa a 25-a s-au arătat 48 de cartonaşe galbene (24 gazdelor - 24 oaspeţilor), fiind acordate şi trei cartonaşe roşii. D. Stoica (U. Craiova) a fost eliminat direct, iar Pereş (Gloria) şi Cruceru (FC Argeş) au plecat mai devreme la vestiare, după ce au primit cîte două avertismente. Cele mai multe cartonaşe - 9 galbene - s-au înregistrat în partida Pandurii - Ceahlăul, iar cele mai puţine - 2 galbene şi unul roşu - în meciul U. Craiova - CFR Cluj. În tribunele celor nouă stadioane au fost prezenţi 72.800 de spectatori. Cei mai mulţi iubitori ai fotbalului - 25.000 - au asistat la derby-ul Steaua - Dinamo, iar cei mai puţini - 300 - la meciul Jiul - Unirea Urziceni. În această etapă s-a depăşit recordul de 72.000 de spectatori înregistrat în prima etapă.
Alte date statistice ale etapei - Gabriel Mureşan (Gloria Bistriţa) a înscris, în propria poartă, golul 500 al campionatului; Rapid a primit golul 2.000 în primul eşalon; Ionel Dănciulescu (Dinamo) a marcat golul 147 în prima ligă, iar Claudiu Niculescu (Dinamo) golul 120; Mihai Paşcovici şi Laszlo Balint (ambii de la UTA) au jucat pentru a 100-a oară în primul eşalon; Portarul Călin Albuţ (Gloria) şi Florin Pelecaci (FC Naţional) s-au aflat la a 50-a prezenţă în Liga I; Jiul Petroşani a înregistrat a 100-a înfrîngere de pe teren propriu; Levente Pereş (Gloria) şi Dorel Stoica (U. Craiova) au bifat al doilea cartonaş roşu din acest sezon; Dinamo a marcat pentru prima dată în istoria confruntărilor cu Steaua patru goluri pe stadionul din Bulevardul Ghencea; U. Craiova şi Steaua au pierdut pentru prima dată pe teren propriu în acest sezon.
Programul etapei a 26-a - vineri, 13 aprilie: Unirea Urziceni - Poli Timişoara (ora 16.15, Telesport); FC Naţional - Pandurii Tg. Jiu (ora 19.00, Telesport); sîmbătă, 14 aprilie: Gloria Bistriţa - Steaua (ora 15.30, Kanal D); CFR Cluj - UTA (ora 15.30, Telesport); Oţelul Galaţi - U. Craiova (ora 17.00, Naţional TV); FC FARUL CONSTANŢA - RAPID (ora 20.45, Antena 1); duminică, 15 aprilie: Dinamo - FC Argeş (ora 18.00, Naţional TV); Poli Iaşi - FC Vaslui (ora 20.00, Kanal D); Ceahlăul Piatra Neamţ - Jiul Petroşani (ora 20.45, Telesport).