Goodbye David Letterman!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Goodbye David Letterman!

Monden 22 Mai 2015 / 00:00 772 accesări

Vedete de la Hollywood precum Steve Martin, Tina Fey, Chris Rock şi Jerry Seinfeld, dar şi trei foşti preşedinţi americani s-au alăturat trupei rock Foo Fighters pentru a-şi lua „la revedere“ de la David Letterman, care a prezentat, miercuri, pentru ultima dată emisiunea „Late Show“. Emisiunea s-a bazat în principal pe difuzarea unor înregistrări şi montaje video cu David Letterman, care şi-a început cariera în anii '80, într-un show TV matinal la televiziunea NBC. Emisiunea a început cu o înregistrare video în care fostul preşedinte american Gerald Ford rostea o frază celebră, în afara contextului acestui eveniment, ”Lungul nostru coşmar naţional s-a încheiat”, referindu-se la perioada scandalului Watergate. Au urmat înregistrări cu foştii preşedinţi George H. Bush, George W. Bush, Bill Clinton şi, în final, cu actualul preşedinte, Barack Obama, care au repetat şi imitat celebra frază rostită de Gerald Ford, pe care Barack Obama a continuat-o, cu umor, adăugând: ”Letterman se retrage din activitate”.

Numeroase vedete din industria de divertisment au apărut în continuare în emisiune, într-o rubrică renumită a lui David Letterman, intitulată „Nightly Top 10 List“ (Lista nocturnă a celor mai importante 10 lucruri), care a fost redenumită cu această ocazie „Top 10 things I've always wanted to say to Dave“ (Topul celor 10 lucruri pe care întotdeauna am vrut să i le spun lui Dave). La această rubrică inedită şi amuzantă au participat nume importante din cinematografia şi televiziunea americană, precum Barbara Walters, Jim Carrey, Peyton Manning, Julia Louis-Dreyfus, Alec Baldwin, Jerry Seinfeld, Chris Rock, Bill Murray, Tina Fey şi Steve Martin. ”Sunt foarte bucuros că emisiunea ta a fost dată unui alt tip caucazian”, a declarat actorul de comedie Chris Rock, referindu-se la succesorul lui David Letterman, Stephen Colbert, care va începe să prezinte acest show TV în septembrie. O absenţă notabilă a fost aceea a fostului său rival, Jay Leno, fostul prezentator al emisiunii „The Tonight Show“, deşi David Letterman şi-a început monologul în felul următor: ”Voi fi sincer cu voi - se pare că nu voi primi rolul de prezentator al emisiunii „The Tonight Show“”. Au urmat alte momente de autoironie, o marcă personală a lui Letterman, care a remarcat că a prezentat peste 6.000 de emisiuni, adăugând apoi, în glumă, că renumitul astrofizician britanic Stephen Hawking l-a ajutat să efectueze un calcul elaborat şi a ajuns la următoarea concluzie: s-au strâns aproximativ opt minute de râsete din toate acele emisiuni.

Prezentatorul american în vârstă de 68 de ani, celebru pentru umorul, sarcasmul, autoironia şi, adeseori, o atitudine ireverenţioasă şi glume copilăreşti la adresa invitaţilor săi, a primit, în ultimele ediţii ale emisiunii sale, staruri de prim rang din showbiz şi preşedinţi de stat, la fel cum a făcut în emisiunile pe care le-a prezentat în ultimii 33 de ani la posturile de televiziune NBC şi CBS. În ultima sa emisiune, David Letterman, care şi-a început cariera în televiziune prezentând buletinul meteo la un post din oraşul lui natal, Indianapolis, a renunţat la ironia sa proverbială şi a preferat să mulţumească echipei de producţie, publicului şi directorilor de la CBS, inclusiv CEO-ului acestui post TV, Leslie Roy Moonves, prezent în emisiune. David Letterman i-a prezentat apoi pe soţia sa, Regina, şi pe fiul lor, Harry.



12