Google, din nou în vizorul CE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Google, din nou în vizorul CE

Tehnologie 20 Aprilie 2016 / 18:35 810 accesări

Google a fost acuzată că își folosește puterea pentru a influența producătorii mondiali de smartphone-uri, pentru a zdrobi competiția în cadrul aplicațiilor, în condițiile în care regulatorii antitrust europeni au pornit un nou asalt împotriva gigantului american, scrie Bloomberg. Comisia Europeană (CE) a trimis către Google o plângere formală antritrust, în care acuză compania că a încheiat contracte restrictive care împiedică producătorii de tablete și telefoane să adauge aplicații competitive și browsere web. De asemenea, compania Alphabet, care deține Google, este acuzată că ar plăti producătorii de telefoane și operatorii telecom să instaleze numai motorul său de căutare pe dispozitive. ”Credem că metodele folosite de Google privează consumatorii de o gamă mai mare de aplicații de mobil și servicii și stau în calea motivării altor jucători”, a spus comisarul european pentru Competiție, Margrethe Vestager. "Prin noua listă de obiecții, Uniunea Europeană deschide un nou front în bătălia antitrust cu Alphabet, pavând calea pentru noi potențiale amenzi imense și schimbări radicale în modul în care Google își desfășoară activitatea", scrie Bloomberg.

Taguri articol


12