Google a primit acordul familiei regale de a modifica prima pagină a motorului de căutare din Marea Britanie, prin amplasarea unei efigii a reginei în cadrul logo-ului, pentru a marca astfel vizita Elisabetei a II-a la sediul companiei din Londra. Imaginea, cunoscută sub numele Google Doodle, arată profilul reginei şi o coroană aurie deasupra literei e din finalul cuvîntului Google. Regina Elisabeta a ll-a şi ducele de Edinburgh vor vizita cartierul din Marea Britanie a Google, care se află la mică distanţă de Palatul Buckingham din centrul Londrei. Cuplul regal se va întîlni cu directorii Google şi va afla mai multe despre motorul de căutare, publicitate şi tehnologii mobile. Celor doi li se vor oferi informaţii şi privind Google Earth şi modul în care această hartă online este utilizată pentru salvarea pădurii amazoniene. În plus, regina va fi invitată să uploadeze un videoclip pe canalul oficial al familiei regale de pe YouTube (www.youtube.com/theroyalchannel).