Google vinde ochelarii Glass cu 1.500 dolari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Google vinde ochelarii Glass cu 1.500 dolari

Monden 01 Mai 2014 / 15:34 129 accesări

Costul componentelor ochelarilor inteligenţi Google Glass se ridică la doar 79,78 de dolari, potrivit estimărilor unui site specializat, în timp ce preţul de referinţă fixat de Google este de aproape 19 de ori mai mare, de 1.500 de dolari. Teardown.com, portal specializat în dezmembrarea şi analiza gadgeturilor destinate consumatorilor, a examinat recent Glass şi a estimat un cost al componentelor de 79,78 de dolari. Un purtător de cuvânt al Google a declarat că estimările Teardown.com sunt "total greşite", dar a refuzat să facă alte comentarii. Deşi ecranul Glass, de numai câţiva milimetri are o rezoluţie înaltă, iar proiectarea şi producţia au fost probabil costisitoare, Teardown.com a estimat costul la numai 3 dolari. Cifrele se bazează pe o analiză preliminară şi rapidă, urmând să fie revizuite după o verificare mai minuţioasă a dispozitivului. Pe lângă preţul componentelor, asamblarea acestora într-un spaţiu atât de restrâns precum cel disponibil la Google Glass ar putea adăuga, de asemenea, costuri semnificative pentru compania americană, scrie Wall Street Journal. Ochelarii Glass sunt asamblaţi în statul american California, mai scump pentru producţia de gadgeturi decât Asia, unde se fabrică cea mai mare parte a componentelor pentru dispozitive mobile.



12