Gigantul web Google negociază o posibilă preluare a platformei de video-on-demand Hulu, ceea ce i-ar consolida poziţia pe piaţa de video online. ”The Los Angeles Times” a fost primul ziar care a scris despre acest subiect, citând surse apropiate companiei. Potrivit aceleeaşi publicaţii, rivalii lui Google, Yahoo! şi Microsoft, ar negocia pentru preluarea Hulu, însă niciuna dintre companii nu a confirmat aceste speculaţii. Pe de altă parte, Associated Press a scris că circa 12 companii sunt în discuţii preliminare pentru preluarea companiei Hulu.
Luna trecută, Hulu a primit o ofertă de preluare nesolicitată din partea unei companii, al cărei nume nu a fost făcut public, dar care a fost reprezentată de specialistul financiar Morgan Stanley and Guggenheim Partners. Cea mai recentă inovaţie implementată de Hulu a fost un sistem de integrare cu Facebook, dar serviciul a fost închis în urma unei erori care permitea ca datele de profil şi adresele de e-mail ale unor utilizatori să fie accesate de alţii, fără autorizaţie. Reprezentanţii Hulu au declarat că serviciul va fi regândit, reactualizat şi relansat. Platforma Hulu este deţinută de Fox, Disney-ABC, NBC Universal şi Providence Equity Partners.