Premierul britanic a dat asigurări că intenţioneză să rămână conducerea Partidului Laburist chiar dacă va pierde alegerile legislative din această primăvară. “Sunt dator faţă de cetăţeni să continuu şi să termin munca pe care am început-o, pentru a face în aşa fel încât ţara să iasă din recesiune”, a declarat Gordon Brown. Sondajele dau opoziţia conservatoare drept câştigătoare în scrutinul de la 6 mai, devansând însă foarte puţin Partidul Laburist, fapt ce-l va împiedica să obţină majoritatea absolută în Parlament. Conform sistemului electoral britanic şi a unei repartizări favorabile Partidului Laburist, acesta ar putea întruni cel mai mare număr de deputaţi, dacă nu au decât o mică diferenţă de voturi faţă de conservatori. Acest lucru i-ar permite lui Gordon Brown să rămână în funcţie, însă cu dificultate, deoarece nu va mai dispune de o majoritate absolută şi va fi obligat să facă alianţe cu formaţiuni mici.
De la alegerile din 1979, toţi premierii, conservatori sau laburişti, au demisionat în urma unei înfrângeri, cu excepţia lui Neil Kinnock (laburist), în 1987. În Marea Britanie, liderul partidului care deţine majoritatea în Camera Comunelor în urma alegerilor legislative este desemnat de regină să formeze Guvernul. “Încă cinci ani cu Gordon Brown ar fi o catastrofă”, a declarat liderul conservatorilor, David Cameron.