Goşa, “stâlpul” defensivei la Săgeata

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Goşa, “stâlpul” defensivei la Săgeata

Sport 16 Decembrie 2010 / 00:00 625 accesări

Clasată pe locul secund în Seria I a Ligii a II-a, Săgeata Năvodari şi-a surclasat adversarii la capitolul defensiv, primind doar 9 goluri în prima parte a campionatului. Mai mult, echipa pregătită de Aurel Şunda a încasat un singur gol în partidele disputate pe teren propriu, care i-au adus, din păcate, şi singura înfrângere în faţa propriilor suporteri, 0-1 cu Concordia Chiajna. Jucătorul de bază al apărării a fost Gheorghe Goşa, căpitanul năvodărenilor făcând pereche în centrul defensivei cu Florin Popa, Ciprian Dinu sau Decebal Gheară. „Am avut un parcurs bun spre foarte bun, la care nu se aştepta nimeni, dar pe care ni l-am dorit şi pentru care am tras tare la antrenamente. Toţi aveau impresia că nu vom putea duce turul cu bine până la capăt, însă am dat peste cap toate calculele hârtiei şi i-am devansat pe cei de la Concordia Chiajna, care erau mari favoriţi la promovare”, a declarat Goşa. Căpitanul năvodărenilor a dezvăluit şi secretul care a făcut din Săgeata echipa din Seria I cu cele mai puţine goluri primite în prima parte a sezonului în Seria I: „Avem o echipă echilibrată pe toate posturile şi toţi jucătorii fac ambele faze, de apărare şi de atac. Este meritul tuturor pentru că am scăpat cu poarta neperforată în multe meciuri din acest tur”. Fundaşul în vârstă de 29 de ani visează să bifeze a doua promovare din carieră, după cea reuşită în urmă cu nouă ani, cu UMT Timişoara, tot cu antrenorul Aurel Şunda pe banca tehnică. „O promovare ar fi un lucru extraordinar şi pentru mine, şi pentru club, şi pentru oraş. Sunt momente pe care orice fotbalist îşi doreşte să le trăiască. Returul va fi însă mult mai greu, pentru că am atras atenţia şi toate celelalte echipe vor juca altfel cu noi. Vom aborda însă toate jocurile la victorie şi sper să încheiem pe unul din primele două locuri”, a mai spus Goşa.



12