Grăbiți-vă să vă plătiți taxa pentru locul de veci!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grăbiți-vă să vă plătiți taxa pentru locul de veci!

Administrație 25 Februarie 2018 / 17:37 2175 accesări

Dacă aveți în concesiune locuri de veci la unul dintre cimitirele din Constanța, mobilizați-vă să vă plătiți taxa aferentă. Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța a anunțat că termenul de achitare al taxei întreținere cimitire/loc de veci este data de 2 aprilie 2018. Cuantumul taxei este de 5 lei/mp/an, iar pentru neachitarea la termen, începând cu ziua imediat următoare se vor calcula majorări de întârziere de 1% pe lună (sau fracţie de lună), până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. „Menționăm că, atât cetățenii care dețin contracte de concesiune pentru locuri de înhumare cu termenul de valabilitate expirat, cât și cei care dețin contracte pe numele unor persoane decedate au obligativitatea efectuării demersurilor necesare în vederea actualizării acestora. În acest sens, persoanele în cauză sunt îndrumate să se adreseze Serviciului Gestionare Cimitire, Direcția Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, cu sediul în str. Bărăganului nr. 2-4”, se arată într-un comunicat al SPIT Constanța.



12