Dacă nu ați apucat să vă plătiți prima rată a taxelor și impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, aveți la dispoziție câteva zile pentru a vă ocupa de acest lucru. Conducerea Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa le amintește contribuabililor că termenul scadent pentru plata primei rate a taxelor și impozitelor locale este 30 iunie. Totodată, potrivit SPIT, dacă vă achitați integral obligațiile fiscale până la sfârșitul lui iunie, beneficiați de o reducere de 10% (în cazul persoanelor fizice), respectiv 5% (în cazul persoanelor juridice) din valoarea obligațiilor fiscale. În vederea achitării sumelor datorate bugetului local, constănțenii pot fi utiliza următoarele modalităţi de plată: online, pe site-ul www.spit-ct.ro sau accesând direct link-ul https://etax.spit-ct.ro/, prin intermediul telefonului mobil, folosind aplicaţia Etax Mobile SPIT Constanţa, disponibilă la instalare pe AppStore pentru iOS și pe Play Store pentru Android, prin ordin de plată, beneficiar Primăria Municipiului Constanța, cod fiscal 4785631, prin numerar sau card bancar în cadrul agențiilor fiscale și prin numerar la toate oficiile Poșta Română, staţiile OMV-Petrom din Municipiul Constanţa, prin Westaco Express și la agenţiile băncii Garanti Bank.