Ne aşteaptă un weekend extrem de fierbinte. Sfârşitul de săptămână va aduce temperaturi de peste 30 de grade Celsius, avertizează meteorologii. Dar nu scăpăm nici de ploi, în unele zone. Prognoza actualizată ne-o aduce meteorologul Alina Şerban, potrivit antena3.ro. „Vine un weekend ...
Vremea se află într-un proces de încălzire, astfel că vineri vom avea temperaturi de 23 de grade Celsius în Bucureşti şi chiar 29 de grade în vest. Miercuri, vremea se va încălzi în toată ţara, astfel încât valorile termice vor fi mai ridicate decât cele ...
După episodul de vreme severă de la sfârşitul acestei săptămâni, de luni vremea va începe să se încălzească, astfel că marţi vom avea chiar şi 11 grade Celsius. LUNI, în ţară, vremea se va încălzi faţă de zilele precedente, astfel după o dimineaţă deosebit de ...
După episodul de vreme severă de la sfârşitul acestei săptămâni, de luni vremea va începe să se încălzească, astfel că marţi vom avea chiar şi 11 grade Celsius. DUMINICĂ, vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în centrul şi sud-vestul ...
Vremea intră într-un proces de încălzire, iar spre finalul acestei luni vom avea parte de temperaturi care vor ajunge chiar până la 15 grade Celsius, anunţă meteoerologii. Marţi, vremea va continua să se încălzească în sud-estul țării, unde va fi cald pentru această ...
Meteorologii spun că, din weekend, iarna îşi intră în drepturi. Va începe un nou val de ninsori, iar temperaturile vor coborî din nou. În schimb, în sudul şi estul ţării se anunţă vreme bună. Temperaturile vor atinge 10-12 grade Celsius la amiază. În timp ce ...
Dacă noi ne facem probleme din cauza frigului şi a îngheţului, în cealaltă parte a globului se transpiră la greu! Astfel, valul de căldură care afectează în prezent Australia a stabilit noi recorduri de temperatură, în anumite părţi ale Australiei înregistrându-se ...
În zilele următoare, temperaturile se vor situa sub normalul perioadei în toate regiunile. Totuşi, cel mai frig va fi miercuri, când maximele se vor încadra între minus 8 grade în nord-estul extrem şi cel mult 3 grade Celsius în zonele deluroase. Şi atmosfera se va ...
Vești bune de la meteorologi. Vremea se va încălzi în perioada următoare, conform ultimei prognoze meteo emise de ANM, care vizează finalul lunii noiembrie, dar și primele zile din luna decembrie. În perioada 24 - 27 noiembrie sunt așteptate temperaturi de până la 10 grade Celsius, dar ...
În ultimii ani, vremea a suferit modificări evidente. Fie că este vorba despre cele patru anotimpuri, care par două, fie că vorbim despre diferenţa foarte mare de temperatură dintre noapte şi zi, specifică mai mult climei tropicale decât cele temperat-continentale în care, teoretic, ne ...
Meteorologii au anunţat prima zăpadă a anului în România, la altitudini înalte. Un val de aer polar pune stăpânire pe Europa. De săptămâna viitoare, temperaturile scad brusc în România, iar vremea se strică inclusiv în Bucureşti. Ciclonul polar Ali se ...
Vremea va continua să fie, pentru următoarele zile, una de vară, cu temperaturi ce vor ajunge la 30 de grade. De sâmbătă după-amiază însă, se va instala o masă de aer rece, de origine polară, în aproape toate regiunile țării. „Cel puțin până în prima zi de weekend ...
Deşi din punct de vedere meteorologic suntem în prima lună de toamnă, vara nu se dă încă dusă. Astfel, în acest weekend, temperaturile vor fi ridicate, dar nu vom fi ocoliți de ploi. Meteorologii ANM au anunțat că maximele vor fi cuprinse între 24-30 de grade Celsius.„Dacă ne ...
Vreme frumoasă de toamnă în următoarele zile, temperaturile apropiindu-se pe alocuri chiar de 30 de grade Celsius. DUMINICĂ, vremea se va menţine uşor mai caldã decât în mod normal pentru aceastã perioadã în vestul şi sud-vestul ţãrii, unde cerul va fi ...
Vreme frumoasă de toamnă în următoarele zile, temperaturile apropiindu-se pe alocuri chiar de 30 de grade Celsius. SÂMBĂTĂ, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării; excepţie vor face regiunile nord-estice ...
La începutul toamnei calendaristice, temperaturile au indicat o vară veritabilă, chiar caniculară în sudul României, unde au fost înregistrate, sâmbătă, în prima zi de toamnă, temperaturi de 35 – 36 de grade Celsius, acestea fiind preconizate și pentru ziua de ...