Primăria Grădina a început demersurile în vederea realizării Planului Urbanistic General (PUG), pentru demararea mai multor proiecte care nu se pot derula din cauza lipsei acestui document administrativ. Primarul comunei, Gabriela Iacobici, a declarat că fosta administraţie nu a solicitat realizarea PUG-ului, chiar dacă legea o cere, dovadă fiind şi faptul că în comună nu s-au ridicat construcţii şi nici nu s-au făcut investiţii, care nu se pot derula fără a fi întocmit în prealabil PUG-ul comunei. „Ne aflăm la stadiul obţinerii tuturor avizelor pentru a se putea întocmi PUG-ul comunei. Am obţinut aviz de la Ocolul Sillvic Constanţa, dar mai avem destule de obţinut, de la mai multe instituţii constănţene, printre care Apele Române, şi de la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi, de care aparţine Constanţa”, a declarat edilul. Iacobici a adăgat că intenţia sa este de a de a ridica locuinţe pentru tineri, dar mai întîi trebuie să lotizeze terenul deţinut de Primărie, iar pentru demararea acestei proceduri este nevoie de întocmirea PUG-ului comunei, după care va fi întocmit un Plan Urbanistic Zonal.