Peisajele citadine moderne, dominate de beton și sticlă, lasă tot mai puțin loc naturii. În acest context, grădinile urbane devin un refugiu necesar, oferind un echilibru între spațiile construite și cele verzi. Aceste zone îmbunătățesc semnificativ calitatea vieții, contribuie la reducerea poluării, sprijină biodiversitatea și ajută orașele să facă față noilor provocări climatice. Este o preocupare și a dezvoltatorilor, iar raportul de sustenabilitate al companiei IULIUS prezintă un exemplu clar: peste 130.000 mp de terenuri au fost transformate în grădini urbane, grație unor investiții private de peste 18 milioane de euro. Aceste spații au un impact real asupra calității aerului, revitalizării spațiilor urbane și creării unor zone verzi accesibile, care au un rol în bunăstarea comunităților.
IULIUS este primul dezvoltator din România care a făcut din grădinile urbane un element central al proiectelor sale. Spre deosebire de abordările tradiționale, în care spațiile verzi sunt un detaliu adiacent, compania integrează natura în inima fiecărui proiect. La Palas Iași, de exemplu, 45% din suprafața totală a ansamblului este dedicată spațiilor verzi.
Spații verzi create de la zero, perfect integrate în peisaj
Unul dintre cele mai impresionante aspecte ale grădinilor urbane dezvoltate de IULIUS este faptul că acestea sunt construite de la zero. Fiecare copac, arbust, plantă și fiecare detaliu peisagistic reflectă o planificare meticuloasă realizată de cei mai buni specialiști în domeniu. Aceste spații verzi par să facă parte dintotdeauna din peisajul orașelor, fiind create special pentru a aduce natura în locuri unde, anterior, existau doar terenuri subutilizate.
O astfel de transformare implică mai mult decât plantarea vegetației. În proiectele Palas Iași, Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Cluj, terenurile inițiale au fost complet reconfigurate pentru a integra peste 80.000 de arbori și arbuști maturi, iar acest proces a fost posibil datorită pepinierelor dezvoltate de IULIUS, care joacă un rol esențial în viitoarele parcuri urbane, pentru că permit aclimatizarea arborilor maturi la condițiile locale, cu ani înainte.
Integrarea unor arbori maturi ajută grădinile urbane să combată efectul de insulă de căldură, dar și să creeze un microclimat mai plăcut și mai sănătos pentru locuitori.
Grădinile urbane, liantul între oameni și natură
Totodată, aceste spații sunt gândite ca adevărate hub-uri sociale si culturale, fiind locuri de întâlnire și desfășurare a celor mai importante evenimente. Conform raportului de sustenabilitate al companiei IULIUS, grădinile urbane găzduiesc anual peste 1.000 de evenimente, transformându-le în adevărate centre de atracție pentru comunitate.
Printre acestea se numără Flight Festival, organizat la Iulius Town Timișoara, un eveniment ce reunește muzica, tehnologia și artele vizuale. În mod similar, Palas Iași găzduiește Romanian Creative Week, un eveniment dedicat industriilor creative, care promovează moda și artele vizuale. În Cluj-Napoca, TIFF (Transilvania International Film Festival) atrage pasionați de cinematografie din întreaga lume, consolidând orașul ca un important centru cultural. În plus, concertele speciale, precum cel al celor 3 Tenori, adaugă un plus de eleganță acestor spații și le transformă în scena deschisă pentru comunitate și turiștii din întreaga regiune.
Constanța, un nou capitol al sustenabilității urbane în portofoliul IULIUS
Grădini urbane marca IULIUS vor fi realizate și la Constanța, ca parte a unui amplu proiect de regenerare urbană. Cu o investiție de 800 de milioane de euro, proiectul va transforma 38 de hectare de teren neutilizat de peste un deceniu într-un spațiu urban modern, care îmbină funcțiuni mixte, precum retail, office, parcuri, grădină botanică, funcțiuni publice și un fresh market. La fel ca și în celelalte proiecte, va fi pus accent pe integrarea naturii în viața orașului, printr-o rețea extinsă de spații verzi, care să ofere atât locuri de relaxare, cât și zone destinate activităților recreative și evenimentelor culturale.