Grădiniţă modernă la Movila Verde

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu ajutorul CJC

Grădiniţă modernă la Movila Verde

Administrație 13 Septembrie 2011 / 00:00 764 accesări

INAUGURARE Primăria comunei Independenţa a reabilitat, anul trecut, cu ajutorul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), fosta clădire a CAP-ului de la Movila Verde, clădire pe care Primăria a luat-o de la Asociaţia 21 Decembrie în contul unor datorii restante. „CJC ne-a sprijinit financiar pentru a finaliza modernizarea fostei clădiri a CAP-ului Movila Verde, unde am amenajat o grădiniţă de care vor beneficia 37 de copii şi un sediu social în care funcţionează un birou pentru poliţie, un birou pentru audienţe, şi un punct sanitar, investiţie care a fost de peste 500.000 de lei”, a declarat primarul comunei Independenţa, Cristea Gâscan. Ieri, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu a participat la deschiderea noului an şcolar chiar la grădiniţa din Movila Verde. “Până să vin la voi, am fost împreună cu băiatul meu, Ştefan, la Şcoala nr. 28 din Constanţa, pentru a asista la prima lui zi de şcoală. Am fost emoţionat ca şi voi, pentru că este un moment deosebit, despre care cu siguranţă vă veţi reaminti peste câţiva ani. Atât eu, cât şi consilierii judeţeni, şi primarul comunei Independenţa, Cristea Gâscan, suntem convinşi că cea mai importantă investiţie sunt copiii. De aceea vă rog pe toţi, părinţi, profesori, educatori, să facem tot ceea ce depinde de noi, indiferent de ce vor alţii, ca să le asigurăm acestor copii prezentul şi viitorul, pentru că educaţia înseamnă mai mult decât orice. Această clădire de la Movila Verde, care a fost reabilitată, este un semn de respect al judeţului Constanţa, al primarului Gâscan pentru locuitori şi pentru copiii acestora, pentru că şi copiii din mediul rural au aceleaşi drepturi ca şi copiii de la oraş. Acesta a fost motivul pentru care am dotat cu calculatoare şi această grădiniţă dar şi toate unităţile de învăţământ din întreg judeţul”, a declarat preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu.

NORMALITATE După intonarea imnului naţional, vizitarea noii clădiri şi împărţirea rechizitelor către copiii prezenţi, preşedintele CJC, împreună cu primarul comunei Independenţa, senatorul Nicolae Moga şi copiii de la grădiniţa din Movila Verde au participat la plantarea unui brad în curtea unităţii de învăţământ. “Sunt mulţi dobrogeni care nu ştiu unde este Movila Verde sau comuna Independenţa. Până în prezent, am făcut multe grădiniţe şi şcoli în judeţ, dar este o mare onoare pentru noi să reuşim, pe fondul acestei nenorociri care se întâmplă la nivel naţional, să inaugurăm o nouă grădiniţă. Copiii sunt foarte bucuroşi de noua grădiniţă şi împreună cu ei am plantat un brad şi câteva flori în curte, unde am montat şi un sistem modern de irigaţii. Copiii au promis că vor avea grijă de aceste plante. Ceea ce am făcut noi este doar un gest de normalitate. Din nefericire, noi am uitat ce înseamnă normalitate”, a spus preşedintele CJC. Atât primarul cât şi preşedintele CJC au participat apoi la deschiderea noului an şcolar la Liceul Tehnologic din cadrul Grupului Şcolar din Independenţa. “Pot spune că mandatul meu în ceea ce priveşte îmbunătăţirea infrastructurii şcolare s-a încheiat, odată cu reabilitarea şcolii din Independenţa. Reabilitarea clădirii a durat trei ani pentru că am folosit numai fondurile din bugetul local. Lucrările de reabilitare le-am făcut în regie proprie, lucru care a condus la o scădere semnificativă a costurilor. Şcoala pe care am reabilitat-o a fost construită în anul 1902 şi arăta deplorabil. Acum, după ce am terminat lucrările de reabilitare, poate concura cu orice şcoală din România”, a spus primarul Gâscan.



12