Grădiniţă nouă în satul Răzoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Inaugurare

Grădiniţă nouă în satul Răzoare

Administrație 23 Septembrie 2013 / 00:00 372 accesări

INAUGURARE 50 de copii din satul Răzoare, comuna Oltina, învaţă, de câteva zile, într-o grădiniţă ultramodernă. Acest lucru este posibil după ce Primăria Oltina, în administrarea căreia se află satul Răzoare, a finalizat lucrările la un nou corp de clădire. Iniţial, lucrările la noua grădiniţă ar fi trebuit să fie finalizate în luna septembrie a anului trecut, dar au întârziat din cauza fondurilor insuficiente. Potrivit primarului comunei, Gheorghe Chirciu, lucrările erau la stadiul de finisaje interioare. „Mai aveam de pus gresia în unele încăperi, de achiziţionat centrala termică şi de zugrăvit. Mare lucru nu era, dar, din păcate, nu am putut da în folosinţă grădiniţa pentru preşcolari. Şi asta din cauza lipsei acute de bani de la buget”, a spus Gheorghe Chirciu, care a adăugat că, pentru finalizarea lucrărilor, primăria a mai avut nevoie de aproximativ 100.000 de lei. Din fericire, spune primarul, salvarea a venit de la Consiliul Judeţean Constanţa, care a alocat administraţiei locale din Oltina o sumă importantă de bani cu ajutorul căreia s-au putut finaliza lucrările de amenajare a grădiniţei.

CONDIŢII La inaugurarea noii grădiniţe au participat, pe lângă copii, şi zeci de părinţi, care s-au arătat încântaţi de condiţiile pe care copiii le au la grădiniţă. „Pe lângă confortul fizic, copiii noştri au şi un confort psihic. Au tot ceea ce le trebuie pentru a-şi dezvolta aptitudinile”, a spus unul dintre părinţi. La rândul său, primarul Gheorghe Chirciu a spus că, deşi grădiniţa a fost construită cu greu, aşteptarea a meritat, pentru că a rezultat o instituţie de învăţământ la standarde înalte. Chirciu a afirmat că grădiniţa pentru preşcolarii din Răzoare a fost ridicată din temelii pe un teren care aparţine administrativ de comuna Oltina, situat în centrul localităţii, parcela fiind achiziţionată în urmă cu trei ani, de administraţia locală, de la o persoană fizică. „Este o grădiniţă cu două clase, care are spaţii pentru vestiare, grupuri sanitare separate pentru copii şi cadre didactice. Decizia de a construi această grădiniţă a fost luată ca urmare a numeroaselor cereri din partea locuitorilor din Răzoare, dar şi pentru faptul că, până în prezent, grădiniţa funcţiona în cadrul şcolii din localitate”, a spus Chirciu. El a spus că, pentru construcţia imobilului, primăria a cheltuit aproape 600.000 de lei, cu ajutorul cărora s-au amenajat, în plus, un spaţiu multifuncţional şi un loc de joacă.



12