Englezul Graham Poll a anunţat că nu va mai arbitra meciuri internaţionale, după ce a fost extrem de criticat ca urmare a prestaţiilor sale la CM 2006. "Este timpul ca un alt arbitru englez să meargă la CE şi la CM", a declarat el pentru canalul Sky Sport News. Poll a devenit celebru nu după prestaţiile sale bune din Liga Campionilor sau de la primele meciuri de la Mondialul german, ci după ce i-a acordat trei cartonaşe galbene lui Josip Simunici la meciul Croaţia - Australia 2-2! A fost cea mai spectaculoasă greşeală de arbitraj de la CM, care l-a costat scump pe nefericitul britanic, scos de pe lista celor 12 arbitri rămaşi în Germania pentru ultimele opt meciuri.
"Pur şi simplu, fără nicio scuză, am făcut o greşeală privind legea jocului. Această decizie a mea nu este urmare a unei solicitări a FIFA, nu este pentru că mi-ar fi cerut să arbitrez diferit în raport cu Premier League. Ceilalţi membri ai echipei mele nu au nicio vină, oricum legile sînt foarte precise. Arbitrul are responsabilitatea acţiunilor din teren. Eu am fost arbitrul la acel meci, a fost greşeala mea şi eu sînt responsabil", a declarat el, adăugând că nimeni nu a făcut presiuni asupra lui pentru a lua această decizie. "Am avut o săptămînă la dispoziţie pentru a reflecta. Nu am dormit în primele două nopţi, este un lucru care m-a afectat foarte tare. Este vorba de a fi sincer şi de a spune oamenilor că am greşit. Sînt dezolat!", a mai spus arbitrul englez.
Graham Poll, care era considerat unul dintre favoriţii la arbitrarea finalei de pe 9 iulie, a spus că toţi colegii săi arbitri l-au susţinut şi că preşedintele FIFA, Joseph Blatter, i-a cerut să revină asupra deciziei. Graham Poll a încheiat precizînd că va arbitra numai în Premier League din sezonul viitor.