Austria a trimis 60 de militari la graniţa dintre Ungaria şi Serbia, pentru a ajuta la securizarea graniţei, a declarat Hans Peter Doskozil, ministrul austriac al Apărării, care a mai avertizat că acordul UE-Turcia privind imigraţia dă semne de fisurare, informează site-ul postului France24. Oficialul ...
În contextul amplificării tensiunilor dintre statele membre ale Alianței Nord-Atlantice și Rusia, ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a declarat că țara lui va trimite trupe pe granița de est a NATO, în anul 2017. Oficialul britanic nu a precizat în ce țară vor ajunge militarii ...
Şapte persoane suspectate de legături cu mişcarea clericului musulman Fethullah Gülen, acuzat de organizarea tentativei de lovitură de stat din Turcia, au fost arestaţi luni în Bulgaria, ascunzându-se la bordul unui camion care se îndrepta spre România, relatează agenţia Dogan ...
17 cetățeni sirieni, printre care și șase copii, au fost opriți sâmbătă dimineață de polițiștii din cadrul Gărzii de Coastă în timp ce încercau să intre ilegal în România din Bulgaria, pe jos, declarând ulterior că intenționau să ajungă într-un stat din ...
Tot mai mulți migranți încearcă în ultima vreme să intre ilegal pe teritoriul României. Un nou astfel de caz a fost semnalat marți seară. Poliţiştii de frontieră de la SPF Oraviţa şi SPF Jimbolia, în cooperare cu agenții de la Secţia 8 Poliţia Oraviţa, au prins doi cetăţeni din ...
Polițiștii de frontieră români au de lucru nu glumă! Se înmulțesc cazurile în care cetățenii veniți din lumea arabă încearcă să intre ilegal în România. În noaptea de miercuri, în jurul orei 21.20, ofițerii Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa - ...
Doi imigranți s-au înecat, iar alți cinci sunt dați dispăruți, după ce au încercat să traverseze Dunărea pentru a ajunge în România, a anunțat, marți, poliția bulgară, citată de agenția de știri Novinite. Corpurile celor doi imigranți au fost găsite plutind pe Dunăre, în ...
Un cetățean pakistanez declarat indezirabil de către Curtea de Apel București în luna august a fost îndepărtat sub escortă, luni, de către polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări. "De la data pronunțării instanței de judecată, bărbatul, în vârstă de 31 de ani ...
Fenomenul migrației aduce alarma și la granițele României. În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 02.20, ofițerii de la Poliția de Frontieră din Sânnicolau Mare, aflați într-o autospecială dotată cu sistem de termoviziune, au depistat mai multe persoane care au trecut ...
Doi militari turci au fost uciși, iar alți cinci au fost răniți, în cursul confruntărilor din nordul Siriei, împotriva militanților Stat Islamic, acestea fiind primele pierdere raportate de forțele armate turce de la declanşarea ofensivei în Siria, în urmă cu două săptămâni ...
Tancuri ale ale armatei turce au pătruns sâmbătă în nordul Siriei din provincia turcă Kilis, iar poziții ale grupării Stat Islamic din regiune au fost lovite cu mortiere, relatează Reuters și AFP, citând agenția turcă Dogan. Tancurile turcești au trecut frontiera în apropierea ...
Problema migranților bate și la porțile României. În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 03.40, polițiștii de frontieră din Timiș au depistat la frontiera de sud-vest 14 migranți. 11 dintre aceștia erau cetățeni sirieni și trei iranieni. Oamenii legii i-au surprins în timp ce ...
A fost o solicitare neobişnuită pentru medicii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa. Aceştia au trecut graniţa cu Bulgaria de la Vama Veche, în jurul orei 22.00 pentru a salva de la moarte un cetăţean ucrainean aflat în stop cardio-respirator. Acesta se afla la aproximativ 500 de metri de ...
Regimul stalinist condus de Kim Jong-Un a început montarea unor noi mine antipersonal în nordul zonei demilitarizate instituite la frontiera dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, anunţă reprezentanţi ai Naţiunilor Unite. Militari nord-coreeni au instalat mine în zona satului Panmunjom, a ...
Ministerul de Interne a anunţat că a alocat forţe suplimentare de la Poliţia de Frontieră şi Jandarmerie la frontiera cu Serbia după ce în această săptămână au fost depistate două încercări de trecere ilegală a frontierei de către grupuri mici de imigranţi. Măsura a fost luată de ...
Nu e cel mai confortabil mod de a călători, dar este o cale de a trece granița dacă nu ai documentele legale necesare. Asta și-a spus un tânăr de 27 de ani, din Dâmbovița, care s-a ascuns în portbagajul mașinii unor prieteni pentru a ajunge în Bulgaria. Însă planul lui a eșuat ...