Aviz amatorilor - noul Cod al Insolvenţei, care va fi lansat în dezbatere publică în august, aduce pedepse mai aspre pentru cei care provoacă voluntar falimente şi deschide drumul pentru majorarea tuturor sancţiunilor aplicate evazioniştilor, avertizează ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini. „E clar că se înăspresc pedepsele. A fost şi propunerea mea. Până la urmă, trebuie să înţelegem că avem două variante: conformarea voluntară la plata taxelor şi impozitelor sau plata unor amenzi aspre pentru evaziune. Tocmai din cauza lipsei sancţiunilor a crescut economia neagră la aproape 30% din PIB. Înaintea noastră este doar Bulgaria, tocmai pentru că, de-a lungul anilor, legea nu a fost suficient de exigentă”, spune Grapini. Potrivit ministrului, investitorii privaţi care susţin că ar fi fost jefuiţi cu 10 miliarde euro, în ultimii patru ani, prin Legea Insolvenţei, au dreptate: „Trei lucruri reclamate de investitori sunt cuprinse în noul Cod al Insolvenţei. Primul - dispar termenele foarte lungi, de până la trei ani, în care firmele mureau. Ne aliniem, în sfârşit, la normele europene în domeniu, care stipulează că exit-ul din piaţă trebuie să fie uşor, nu cu un cost uriaş. Al doilea - scăpăm de insolvenţele trucate, în care mureau nevinovaţi. Al treilea - cei care au administrat prost afacerile vor fi traşi la răspundere. Dacă sunt găsiţi vinovaţi, ei vor acoperi costurile din fonduri proprii”. Nu în ultimul rând, Grapini a propus Asociaţiei Române a Băncilor ca firmelor care depun bilete la ordin şi nu au bani în cont să nu li se mai elibereze astfel de documente, „pentru că piaţa se intoxică, iar arieratele cresc”. Problema biletelor fără acoperire a fost adusă în atenţia ministrului de resort chiar la Constanţa, la un seminar dedicat industriei uşoare.