Grapini schimbă placa pentru Organizaţia Mondială a Turismului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De la „zero beneficii” la „Welcome to Romania”

Grapini schimbă placa pentru Organizaţia Mondială a Turismului

Eveniment 22 Mai 2013 / 00:00 453 accesări

România va găzdui, între 3 şi 7 iulie, reuniunea Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), al cărei preşedinte este în prezent, a anunţat ieri ministrul delegat pentru IMM, mediu de afaceri şi turism, Maria Grapini. Interesant este că, în urmă cu nici trei luni, aceeaşi Maria Grapini acuza că şefia OMT nu a adus României niciun beneficiu. Acum, reuniunea prestigioasei organizaţii pentru turism are loc, atenţie, la propunerea ministrului de resort. Schimbarea de atitudine a lui Grapini e de bun augur pentru investitorii din turism, care speră ca ministrul să îşi reconsidere şi poziţia faţă de alte aspecte la fel de importante, precum statutul agenţiilor de promovare în Consiliul consultativ pentru turism sau lipsa codului CAEN pentru „complex turistic” şi implicaţiile sale asupra modului în care hotelierii mari vor plăti noua taxă minimă. Revenind la reuniunea OMT, Grapini a explicat că vor fi trei etape - „La Bucureşti se va discuta despre codul de conduită în turism, apoi va fi prezentată Delta Dunării, ca unică rezervaţie de biosferă din Europa, după care urmează o deplasare în Transilvania, pe drumul vinului, care va include Sighişoara şi Salina de la Turda”. Ministrul de resort a vorbit ieri şi despre turismul balnear, „care ar trebui reabilitat urgent”: „Nu mi-a plăcut să merg la Herculane şi să văd că nu exista niciun indicator care să îţi spună în ce direcţie să te îndrepţi”. De asemenea, Grapini a menţionat şi faptul că unii proprietari de hoteluri din sudul litoralului au abandonat investiţiile şi aduc prejudicii de imagine tuturor staţiunilor: „De aceea, gândim acum şi o modificare legislativă, prin care unele zone (între care şi litoralul) să devină de interes naţional, iar banii de la buget să meargă prioritar acolo”. Şi consultantul hotelier Paul Mărăşoiu a punctat starea pe alocuri proastă a infrastructurii turistice: „La nivel naţional avem 200 de hoteluri scoase la vânzare, pe care nu le cumpără însă nimeni, pentru că sunt strâmb croite”.

Taguri articol


12