Graţierea lui Gică Popescu, pro şi contra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Graţierea lui Gică Popescu, pro şi contra

Sport 08 Martie 2014 / 00:00 873 accesări

Condamnarea lui Gică Popescu la trei ani şi o lună de închisoare cu executare în “Dosarul Transferurilor” din fotbalul românesc a dus la numeroase controverse cu privire la o eventuală graţiere a fostului căpitan al tricolorilor. După ce preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că va semna petiţia către şeful statului, Traian Băsescu, privind acordarea graţierii individuale pentru Gică Popescu, iar premierul României, Victor Ponta, a spus, tot joi, că în calitate de simplu cetăţean susţine cererea de graţiere a fostului mare fotbalist român, foştii colegi din “Generaţia de Aur” şi-au exprimat şi ei punctul de vedere.

Astfel, Gică Hagi, cumnatul lui Gică Popescu, într-un interviu acordat ziarului „Libertatea“, consideră că graţierea lui Popescu, fostul căpitan al Barcelonei şi al naţionalei României, ar fi o demonstraţie de respect. Întrebat dacă este de părere că decizia instanţei a fost una corectă, Hagi a spus că preferă să nu comenteze. Viorel Moldovan, antrenorul echipei Rapid Bucureşti, a declarat, vineri, că este dureros ceea ce i se întâmplă lui Gică Popescu, dar a precizat că legea trebuie să primeze: „Ca fost coleg, da, aş semna petiţia. Dar ca cetăţean, consider că nu suntem mai presus de lege”. În schimb, Cosmin Contra, antrenorul formaţiei Petrolul Ploieşti, a spus că este de partea persoanelor care cer graţierea fostului său coleg de la echipa naţională, Gică Popescu: „Nu cred că este persoana care să merite să stea trei ani la închisoare”. Tot vineri, noul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că nu va semna petiţia de graţiere a lui Gică Popescu, chiar dacă foştii fotbalişti ai “Generaţiei de Aur” se vor supăra, considerând că decizia justiţiei este un act normal pentru bunul mers al societăţii.

Reamintim că senatorul UNPR buzoian Constantin Popa a iniţiat o petiţie online pentru graţierea fostului fotbalist Gheorghe Popescu, acţiuni similare, de strângere de semnături, fiind iniţiate şi de un consilier local braşovean, dar şi de Gicu Balaci, preşedintele de la Dunărea Calafat, primul club la care a jucat Gică Popescu. Potrivit Legii 546/2002, graţierea este măsura de clemenţă ce constă în înlăturarea, în total sau în parte, a executării pedepsei aplicate de instanţă ori în comutarea acesteia în una mai uşoară. Graţierea individuală se acordă la cerere sau din oficiu, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Cererea de graţiere individuală se adresează preşedintelui şi poate fi făcută de persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia sau de soţul persoanei condamnate, ascendenţii, descendenţii, fraţii, surorile ori copiii acestora, precum şi de aceleaşi rude ale soţului persoanei condamnate. În vederea exercitării prerogativei de graţiere, preşedintele poate solicita avize consultative de la Ministerul Justiţiei, care este obligat să le înainteze în termen de 30 de zile de la data solicitării. De asemenea, atunci când consideră necesar, preşedintele României poate solicita informaţii organelor administraţiei publice locale, conducătorului locului de detenţie, organelor judecătoreşti şi ale Parchetelor, organelor de poliţie şi altor instituţii publice, precum şi comandantului unităţii, pentru condamnaţii militari.



12