Consilierii locali din Medgidia au adoptat, ieri, în şedinţă extraordinară, noul regulament privind decontarea biletelor şi emiterea legitimaţiilor pentru transportul local de călători în municipiul Medgidia. Potrivit primarului Marian Iordache, categoriile de persoane prevăzute de legislaţia în vigoare pentru care se acordă gratuităţi sunt revoluţionarii, veteranii, deportaţii, persoanele cu handicap. Totodată, se acordă şi reducere pentru elevi. Alte puncte discutate ieri de consilierii locali sunt vânzarea, prin licitaţie publică, a imobilului - teren care aparţine domeniului privat al municipiului Medgidia, în suprafaţă de 120 metri pătraţi, cu destinaţia amplasare prestări servicii. Potrivit primarului, terenul este situat în zona de sud a oraşului, iar vânzarea lui oferă posibilitatea atragerii de venituri la bugetul local, îmbunătăţirea aspectului edilitar, încurajarea persoanelor care doresc să investească, precum şi crearea de locuri de muncă.