Goana bolnavilor după medicamente gratuite şi compensate pare că nu se termină niciodată, deoarece şi în această lună, cei care încă nu şi-au ridicat tratamentele de pe reţetele gratuite şi compensate, au de străbătut mai multe cartiere în căutarea farmaciilor care încă mai dispun de fonduri. “În municipiul Constanţa mai există 24 de farmacii din 100 care mai eliberează medicamente gratuite şi compensate, iar în judeţ, 38. În ceea ce priveşte bolile cronice, 95 de farmacii mai eliberează medicamente pentru aceste afecţiuni. La bolile cronice nu sînt probleme, de cele mai multe ori rămînînd fonduri nefolosite”, a declarat directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), dr. Liviu Mocanu. Conducerea CJAS susţine că aşteaptă ca farmaciştii să vină să solicite o suplimentare de fonduri. “Unii au venit, alţii nu. Cred că mulţi dintre farmacişti se tem să ceară o suplimentare de fonduri acum, la final de lună. Este posibil ca unii dintre farmaciştii care primesc fonduri suplimentare să nu apuce să cheltuiască aceste sume pînă la începutul lunii februarie”, a declarat dr. Mocanu. Pentru farmaciile care au solicitat suplimentări, conducerea CJAS a realocat sume din luna martie. “Reţetele pentru anumite boli sînt valabile 90 de zile. Acest lucru înseamnă că pacienţii nu vor mai veni în martie ca să le fie prescrise reţete. Aş vrea ca, în prima lună din fiecare trimestru, să alocăm o sumă mai mare decît media pe acele luni pentru a asigura acest tip de reţete”, a mai declarat dr. Mocanu.