Cele două gravide diagnosticate cu gripă (ambele din Constanţa) au fost externate, iar starea lor este bună, au anunţat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS), care avertizează însă că infectarea cu virusul gripal în primul trimestru de sarcină este foarte periculoasă. „Potrivit ultimelor informări, până în momentul de faţă, nu a mai fost raportat niciun alt caz de gripă”, au spus specialiştii MS. Potrivit MS, în primul trimestru de sarcină, virusul gripal poate pune în pericol sarcina. “Din cauza stării infecţioase şi a febrei, femeia însărcinată riscă să facă avort spontan. De asemenea, există riscul ca fătul să sufere malformaţii congenitale”, explică medicii. În fază incipientă, tratamentul recomandat gravidelor este unul simptomatic şi repaus la pat. „În caz de insuficienţă respiratorie, tratamentul la care este supusă femeia gravidă este oxigenoterapia şi, în anumite situaţii, se administrează antivirale. Dacă apar complicaţii de tipul pneumoniilor se pot administra antibiotice”, explică medicii. Reamintim că cele două gravide au reprezentat primele cazuri de gripă din România în acest sezon rece, făcute publice de autorităţile sanitare la începutul lui decembrie. Centrul European pentru Controlul Bolilor estimează că, anual, aproape 40.000 de persoane mor din cauza gripei în UE.