Greblă și-a dat demisia din CCR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
"Judecarea mea în spațiul public a început deja"

Greblă și-a dat demisia din CCR

Eveniment 05 Februarie 2015 / 00:00 354 accesări

            Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă s-a prezentat, ieri dimineață, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat din nou. Marți, procurorii DNA au cerut aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, însă acesta nu a mai fost necesar deoarece, ieri după-amiază, magistratul și-a dat demisia. Greblă s-a arătat nemulțumit de faptul că, deși el nu a văzut dosarul în care este cercetat, în presă au apărut deja numeroase informații cu privire la această speță. „Eu m-am prezentat, la solicitarea organelor de anchetă, şi am dat o declaraţie în care am spus ce ştiam în legătură cu faptele care mi-au fost imputate. Ieri (marţi - n.r.), din păcate, am văzut în spaţiul public o parte din dosar, declaraţii şi aşa mai departe, care nu mi-au fost aduse la cunoştinţă, eu până acum neavând la dispoziţie dosarul cauzei sau acte din dosarul cauzei. Astăzi (n.r. - ieri) am venit pentru a vedea şi eu de ce sunt acuzat, pentru că am impresia că judecarea mea a început în spaţiul public încă de ieri", a declarat Toni Greblă la intrarea în sediul DNA. Practica sifonării informațiilor din dosare către presă este una veche în ceea ce privește DNA-ul, instituția condusă de Laura Codruța Kovesi având un istoric foarte vast de astfel de "scăpări".

            În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi omul de afaceri Ion Bîrcină, finul lui Toni Greblă şi administratorul mai multor firme, dar și alte patru persoane influente. Oamenii legii spun că Greblă a intervenit pe lângă mai multe persoane pentru satisfacerea intereselor economice ale lui Ion Bîrcină. Potrivit procurorilor, Greblă l-ar fi ameninţat pe Laurenţiu Ciurel, director general al Complexului Energetic Oltenia (CEO), care nu era de acord cu o compensare propusă de o firmă a lui Ion Bîrcină ce avea datorii la CEO, Greblă spunându-i că nu îl va uita şi că va avea grijă să fie "terminat".

            INFLUENȚĂ Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă a pretins şi primit de la Ion Bîrcină folosinţa gratuită, întreținerea şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro, suma de 1.200 de lei și 20.000 de afişe electorale pentru alegerile parlamentare. Totodată, potrivit anchetatorilor, Greblă, în cadrul unei întâlniri directe cu patronul Ultex, Vasile Niţescu, suspect într-o cauză penală aflată în instrumentare la DNA, "i-a întărit convingerea că, în cazul în care ancheta va reprezenta un pericol pentru acesta din urmă, va afla acest lucru şi îi va comunica, lăsându-l să creadă că are influenţă pentru a obţine aceste informaţii de la organele judiciare".



12