O comisie parlamentară elenă a decis vineri să continue ancheta privind implicarea a peste 13 foşti şi actuali miniştri în scandalul contractelor Siemens. Comisia a recomandat ca 13 miniştri, unii dintre ei din guvernul socialist condus de fostul premier Costas Simitis, să fie anchetaţi în legătură cu achiziţionarea de echipamente Siemens, la suprapreţ, de către compania de stat OTE. Printre alţi miniştri anchetaţi se numără cei responsabili pentru achiziţia unui sistem de securitate pentru Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, precum şi pentru cumpărarea de arme. Mai mulţi politicieni, inclusiv fostul ministru elen al Transporturilor Anastasios Mantelis, au recunoscut deja că au primit mită de la filiala elenă a companiei germane, care voia să primească o serie de contracte profitabile. Consorţiul Siemens, cu sediul la Munchen, a fost de acord să plătească amenzi importante autorităţilor americane şi germane, pentru corupţie. De asemenea, societatea şi-a înlocuit conducerea.
Actualul Guvern socialist grec, condus de premierul Giorgios Papandreou, şi-a luat angajamentul să elimine corupţia din politică şi să recâştige încrederea populaţiei, dar se confruntă cu nemulţumirea electoratului, din cauza măsurilor necesare pentru a limita criza economică. Ţara este afectată de proteste de stradă împotriva Executivului. Una dintre cererile manifestanţilor este condamnarea politicienilor corupţi, acuzaţi că au distrus economia statului.