Grecia cere ajutorul UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grecia cere ajutorul UE

Externe 01 Septembrie 2007 / 00:00 572 accesări

Beneficiind, în sfîrşit, de o scădere în intensitate a incendiilor care afectează ţara de o săptămînă, autorităţile elene au început, vineri, să evalueze pagubele şi să furnizeze o evaluarea UE pentru a obţine ajutor. Pentru prima dată, o stare de optimism relativ a dominat celula de coordonare a pompierilor: Dacă scăderea vitezei vîntului a fost în favoarea pompierilor, creşterea temperaturilor, pînă la 40 de grade Celsius pînă sîmbătă, a generat un val de îngrijorare. Un număr de 100 de pompieri, asistaţi de 150 de militari, şapte avioane şi cinci elicoptere luptau în continuare cu flăcările în trei focare care persistau în vestul şi sudul Peloponezului şi pe insula Eubeea, la nord-est de Atena.

Comisarul european pentru Politică Regională Danuta Huebner a survolat în cursul dimineţii zonele sinistrate şi a discutat cu premierul Costas Karamanlis. În urma reuniunii, oficialul european a declarat că UE ar putea debloca pînă la 600 milioane de euro pentru a contribui la reconstrucţia zonelor afectate. Anterior, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a asigurat Grecia că “solidaritatea europeană nu se va opri la stingerea incendiilor”, sugerînd că aşteaptă o cerere oficială de ajutor. UE ar putea debloca pînă la 600 de milioane de euro. Ministerul elen al Economiei a anunţat că impactul incendiilor asupra creşterii economice nu ar trebui să depăşească 0,3% din PIB, regiunile afectate, unde producţia agricolă era destinată, în special, consumului local, contribuind doar în mică măsură la economia naţională. În schimb, viabilitatea întreprinderilor turistice din regiune, în special a micilor unităţi familiale, este ameninţată.

Vizat de o serie de critici vehemente pentru modul de gestionare a crizei, cu aproape două săptămîni înainte de alegerile legislative, Guvernul conservator al lui Karamanlis a acordat rapid unui număr de aproximativ 20.000 de sinistraţi un prim ajutor de urgenţă, cu o valoare totală de 72,5 milioane de euro. Executivul şi-a luat angajamentul ca ajutoarele suplimentare aşteptate de la UE să fie destinate pentru reconstrucţie şi relansarea economică a zonelor sinistrate. Potrivit unui prim bilanţ parţial, realizat de prefecturile afectate, 250.000 de măslini au ars, în condiţiile în care recoltarea măslinelor va începe în toamnă, iar 40.000 de animale au fost ucise. Totodată, 63 de persoane şi-au pierdut viaţa de la începutul catastrofei, în 24 august.



12