Premierul grec, Lucas Papademos, a declarat ieri că nu poate exclude o planificare a ieşirii ţării din Zona Euro, avertizând că dacă se va ajunge la această situaţie, ţările din afara Zonei Euro ar putea fi afectate. ”Riscul ca Grecia să iasă din euro este real şi acest lucru depinde de susţinerea sau nu a grecilor faţă de aplicarea continuă a programului economic cerut de UE, FMI şi BCE”, a subliniat Lucas Papademos. El a menţionat estimări referitoare la costul ieşirii Greciei din Zona Euro între 500 de miliarde şi 1.000 de miliarde de euro, incluzând impactul asupra pieţelor, efectele de contagiune şi degradare a economiei. Grecia se pregăteşte pentru noi alegeri legislative, la 17 iunie, după impasul politic care a urmat scrutinului de la 6 mai, dominat de un vot în care au fost sancţionate partidele susţinătoare ale planului de austeritate. Liderii europeni au avertizat Grecia că nu va mai putea beneficia de sprijin internaţional, decât cu condiţia ca Guvernul ales în iunie să continue reformele începute.
Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Angel Gurria, le-a cerut, ieri, responsabililor politici şi economici să nu mai vorbească despre posibilele scenarii ale ieşirii Greciei din Zona Euro, pe care o consideră o idee periculoasă şi să ia în discuţie, mai degrabă, soluţiile pentru a scoate această ţară din criză. Secretarul general al OCDE a insistat şi asupra necesităţii creării unor mecanisme de protecţie la nivel european, pentru a se evita contagiunea crizei, el considerând o astfel de dezbatere mai utilă decât discuţia despre eurobonduri. La rândul său, economistul şef al OCDE, Pier Carlo Padoan, s-a referit la perspectivele negative ale Zonei Euro, a cărei economie se va contracta anul acesta cu 0,1%, în contrast cu revenirea economică observată în SUA.