Grecia, sub asediul nemulţumirii generale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grecia, sub asediul nemulţumirii generale

Externe 05 Martie 2010 / 00:00 302 accesări

Trei sute de manifestanţi comunişti din cadrul Frontului Luptei Sindicale (Pame) au ocupat, joi, sediul Ministerului de Finanţe din Atena, pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate anunţate miercuri de Guvern, pentru a gestiona situaţia de criză. Sindicaliştii comunişti au reuşit să pătrundă în minister, joi dimineaţă, când în clădire se afla doar un gardian, apoi s-au urcat pe terasă, unde au afişat o pancartă cu mesajul ”Revoltaţi-vă pentru ca măsurile să nu se aplice”. Unii dintre aceştia se aflau în faţa intrării în minister şi i-au împiedicat pe angajaţi să intre în clădire. Pame, rezultat din Partidul Ultraortodox Comunist (KKE) şi Partidul Radical de Stânga (Syriza) a protestat, joi seara, la Atena, împotriva măsurilor Guvernului. Supus presiunilor din partea Comisiei Europene şi a pieţelor, Guvernul socialist a anunţat, miercuri, un nou pachet de măsuri de austeritate extraordinară, dintre care creşterea TVA cu două puncte şi diminuări salariale pentru a economisi 4,8 miliarde de euro şi a face faţă derapajelor din domeniul finanţelor publice. Sindicatul Funcţionarilor (Adedy) intenţionează să organizeze o grevă de 24 de ore, a treia de la începutul anului, la 16 martie, pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate. Transporturile aeriene şi urbane din Grecia vor fi perturbate, astăzi, din cauza unei greve. Circulaţia va fi întreruptă de la ora 12.00 la ora 16.00 (13.00-17.00, ora României) pe toate aeroporturile elene, din cauza opririi activităţii controlorilor de trafic aerian, a anunţat sindicatul lor, care a urmat cerinţa Adedy. În Atena, autobuzele şi troleibuzele nu vor circula timp de 24 de ore, începând de la ora 05.00. Marea Confederaţie din sectorul privat a decis, joi la prânz, să le lase sindicatelor decizia de a intra într-o grevă de 24 de ore.

Nici europenii nu sunt mulţumiţi de soluţiile crizei economice din Grecia. Mai mulţi politicieni germani au solicitat autorităţilor de la Atena să vândă din insule pentru a diminua datoriile Greciei, potrivit publicaţiei ”Bild”. ”Statul elen trebuie să renunţe la participaţii la companii şi să vândă proprietăţi funciare, precum insulele nelocuite”, a afirmat debutatul liberal german Frank Schäffler, într-un articol apărut în ”Bild” cu titlul ”Vă dăm bani, daţi-ne Corfu”. Un alt deputat, Marco Wanderwitz, consideră că un eventual ajutor financiar venit din partea UE, inclusiv a Germaniei, ar trebui garantat de Grecia. ”Câteva insule ar trebui să rezolve această problemă”, a afirmat el. Grecia deţine circa 6.000 de insule, în mare parte nelocuite, potrivit datelor Ministerului elen al Turismului. O companie privată germană încearcă în prezent să vândă o insulă grecească pentru 45 de milioane de euro, subliniază ”Bild”.



12