Grecii încep să-şi ducă din nou banii la bănci

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grecii încep să-şi ducă din nou banii la bănci

Externe 20 Iunie 2012 / 00:00 342 accesări

Banii retraşi din băncile elene în contextul crizei datoriilor au început să revină, treptat, în depozite la instituţiile de credit după ce rezultatul alegerile parlamentare de duminică a calmat temerile că ţara ar putea părăsi Zona Euro. Grecii panciaţi, care au retras din conturi între 500 şi 800 milioane de euro pe zi înaintea alegerilor, au început să aducă înapoi o parte din banii păstraţi în propria locuinţă. Una dintre băncile elene care înainte de alegeri înregistra ieşiri de 30 de milioane de euro pe zi, bani ce erau duşi acasă de greci sau păstraţi în cutii de valori, a constatat de luni o schimbare rapidă a trendului. Bancherii eleni afirmă că sunt intrări de depozite în sume de până la 10.000 de euro, ale grecilor cu economii mici, însă nu au fost aduse înapoi şi sume mari, de peste 50.000 de euro.

Depozitele din băncile elene au scăzut constant de la declanşarea crizei datoriilor la sfârşitul anului 2009, iar instituţiile de credit depind pentru lichidităţi de fonduri de la Banca Centrală Europeană şi Banca Greciei. De la începutul anului 2010, băncile din Grecia au pierdut depozite de 72 de miliarde de euro, circa 30% din total. Ritmul retragerilor s-a accelerat puternic după alegerile parlamentare anticipate din luna mai, în care coaliţia stângii radicale Syriza s-a situat pe locul al doilea în preferinţele alegătorilor. Syriza a afirmat că nu va respecta anagajamentele de austeritate ale Greciei în acordul de ajutor financiar extern, situaţie în care statul s-ar fi aflat în pericol de a intra în incapacitate de plată şi de a părăsi Zona Euro. În urma noilor alegeri anticipate de duminică, partidele care au promis să respecte condiţiile programului de ajutor extern au obţinut suficiente mandate pentru a putea forma Guvernul.

TEST PENTRU METODA MERKEL Criza din Zona Euro reprezintă un test al metodei propuse de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, adepta austerităţii bugetare şi măsurilor calculate, cu impact pe termen lung. “Cancelarului german nu îi plac deciziile pripite. Stilul ei se caracterizează prin abordări etapizate şi pregătirea terenului pentru luarea deciziilor. Nu are nicio simpatie pentru comportamentele iraţionale, pentru panică sau pentru entuziasmul afişat de alţi lideri europeni şi de pieţele financiare”, notează EUObserver. În cursul unui discurs rostit la Berlin săptămâna trecută, Angela Merkel lauda “atitudinea constantă şi viziunea pe termen lung” a Germaniei, în opoziţie cu mentalitatea banului câştigat uşor a pieţelor financiare. În opinia cancelarului german, criza financiară internaţională urmată de criza din zona euro reprezintă “simptome ale unui comportament necugetat al sistemului bancar şi al economiilor naţionale”.



12