Grefier reținut de DIICOT pentru că ar fi sprijinit contrabandiștii cu țigări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grefier reținut de DIICOT pentru că ar fi sprijinit contrabandiștii cu țigări

11 Mai 2016 / 15:07 501 accesări

Un grefier din cadrul DIICOT Botoșani a fost reținut de procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Suceva, pentru că ar fi sprijinit o grupare specializată în contrabanda cu țigări, informează, miercuri, DIICOT.

Daniel Constantin Bogoș, grefier în cadrul DIICOT Botoșani, a fost reținut pentru 24 de ore fiind acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat, favorizarea făptuitorului, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Procurorii DIICOT au suspiciuni că începând cu anul 2011, grefierul "a sprijinit activitatea unor grupuri infracţionale organizate specializate în contrabandă cu ţigarete de provenienţă extracomunitară ce acţionează pe raza municipiului şi judeţului Botoşani şi care au făcut obiectul cercetărilor într-un număr de 4 dosare penale înregistrate la D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Botoşani", se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit DIICOT, Daniel Constantin Bogoș "a divulgat fără drept unor membri ai grupărilor infracţionale organizate, informaţii secrete de serviciu şi/sau care nu sunt destinate publicităţii, pe care le-a cunoscut datorită atribuţiilor de serviciu, în speţă date cu caracter ”secret de serviciu” şi/sau date confidenţiale din cadrul unor dosare penale, cu scopul de a afecta interesele legate de buna desfăşurare a urmăririi penale".

De asemenea, în comunicatul de presă se precizează că în cursul anului 2012 "pentru obţinerea unor credite de consum, în calitate de angajat al DIICOT Botoşani, a întocmit în fals o adeverinţă de venit prin contrafacerea semnăturii şefului şi a managerului economic din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, document care a produs consecinţe juridice, fiind folosit ulterior la o bancă de pe raza municipiului Botoşani".

Taguri articol


12