Grefieri noi la instanţele şi Parchetele constănţene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grefieri noi la instanţele şi Parchetele constănţene

Justiție 15 Aprilie 2014 / 00:00 1314 accesări

Absolvenţii Şcolii Naţionale de Grefieri (SNG), promoţia aprilie 2014, vor fi repartizaţi la instanţele şi Parchetele din ţară care au posturi vacante. Dintre cele 133 de locuri disponibile la Judecătorii, Tribunale şi Curţi de Apel, trei au fost atribuite instanţelor constănţene, unde deficitul de personal auxiliar este mare. Preşedintele Curţii de Apel Constanţa, judecător Adriana Ispas, spunea luna trecută, în urma şedinţei bilanţului activităţii pe anul 2013, că problema personalului auxiliar este gravă, mai ales în situaţia în care numărul grefierilor nu a fost deloc suplimentat în ultimii ani. „Ideal ar fi ca fiecare judecător să aibă propriul grefier, alături de care să lucreze permanent, pentru ca activitatea să fie mai eficientă”, a explicat Adriana Ispas. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la nivelul Parchetelor. “Schema personalului auxiliar este subdimensionată raportat la volumul de activitate pe care îl avem. La una dintre şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii s-a decis majorarea numărului de posturi de grefieri din cadrul Parchetului Judecătoriei Constanţa, în condiţiile în care ne-am situat, anul trecut, pe locul 1 pe ţară la numărul dosarelor soluţionate”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, Mădălina Hira. În urma repartizării absolvenţilor SNG, la această instituţie vor veni doi grefieri, dintre cei 30 distribuiţi la nivel naţional pentru unităţile de parchet.

Taguri articol


12