Grefierii, în grevă japoneză! Care sunt revendicările?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grefierii, în grevă japoneză! Care sunt revendicările?

Social 05 Februarie 2018 / 13:37 1401 accesări

Grefierii anunţă că greva japoneză începută săptămâna trecută, faţă de modul de calcul al drepturilor de natură salarială început în data de 1 februarie, continuă, aceştia solicitând discuţii cu reprezentanţii Ministerului Muncii şi Justiţiei. Grefierii susţin că au contactat reprezentanţii ministerelor şi ai instituţiilor abilitate în legătură cu revendicările pe care au faţă de salarii. „Câtă vreme la nivel naţional nu se finalizase procesul de uniformizare a salariilor, mai mult, existau diferenţe între grilele de salarizare aplicate la nivelul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, stabilirea salariului de bază în noua lege de salarizare, pentru categoria profesională pe care o reprezentăm, s-a făcut fără a se ţine cont de prevederile legale, ba, mai mult, am sesizat faptul că va genera probleme de aplicabilitate la momentul reîncadrării acestei categorii de personal, după intrarea în vigoare a legii, existând chiar posibilitatea ca salariile de încadrare din lege să fie mai mici decât cele avute deja în plată", precizează sindicatul grefierilor. Protestul grefierilor a început joi. „Principalul motiv de nemulţumire îl constituie faptul că, în urma transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat, grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă şi în funcţie vor suferi o scădere a salariului net cu sume cuprinse între 36 şi 500 lei, cu toate că, Ministrul muncii şi justiţiei sociale a asigurat că în sistemul bugetar nu va avea loc o scădere a salariilor, ci o creştere graduală. (...) Considerăm astfel că suntem discriminaţi faţă de celelalte categorii profesionale din sistemul bugetar, fiind singura categorie profesională bugetară căreia nu i-au fost majorate salariile (ultima creştere salarială având loc în data de 1 decembrie 2015, când s-a aplicat pentru întreg sistemul bugetar o creştere salarială de 10%). Dacă situaţia nu se va rezolva în zilele ce urmează, arătăm faptul că suntem dispuşi să apelăm la mişcări de protest, inclusiv prin întreruperea temporară a activităţii“, precizau atunci reprezentanţii sindicatului grefierilor.

Taguri articol


12