Greii Romgaz și OMV Petrom, verificați de Concurență

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Investgație în energie

Greii Romgaz și OMV Petrom, verificați de Concurență

Economie 05 Martie 2019 / 17:05 829 accesări
Consiliul Concurenței verifică modul în care OMV și Romgaz livrează gaze naturale propriilor centrale electrice

Consiliul Concurenței verifică modul în care OMV și Romgaz livrează gaze naturale propriilor centrale electrice

Consiliul Concurenţei (CC) a declanşat o anchetă pentru a verifica condiţiile în care Romgaz SA şi OMV Petrom SA livrează gaze naturale către centralele proprii de producere a energiei electrice, a anunțat autoritatea. Cei doi producători au structuri integrate, incluzând şi unităţi de producere a energiei electrice ce utilizează drept combustibil gazele naturale. Cantităţile de gaze naturale produse anual de SNGN Romgaz SA şi OMV Petrom SA, împreună, reprezintă peste 94% din totalul producţiei interne de gaze naturale. În cadrul anchetei demarate în februarie, Consiliul va colabora cu ANRE pentru a analiza dacă centralele de producere a energiei electrice din structura celor doi producători au beneficiat de condiţii diferite comparativ cu cele în care SNGN Romgaz SA şi OMV Petrom SA furnizează gaze naturale către alţi consumatori din România. Romgaz SA este producător de energie electrică prin intermediul Sucursalei de Producţie Energie Electrice (SPEE), care include centrala termoelectrică Iernut, cu o putere instalată de 600 MW şi o capacitate reprezentând circa 5% din producţia de energie electrică la nivel naţional. De asemenea, în cadrul unui proiect experimental al Romgaz SA, gazele naturale provenite din două sonde de la Cojocna sunt utilizate ca gaze de combustie pentru două agregate de producere a energiei electrice (fiecare cu o putere instalată de 1,5 MW). OMV Petrom SA este prezent în piaţa de electricitate din România atât ca producător, cât şi ca furnizor (deţine licenţă de furnizare a energiei electrice din 2009). OMV deţine centrala electrică de la Brazi, având o capacitate instalată de 860 MW (în funcţiune din 2012), care poate asigura până la aproximativ 10% din necesarul de energie electrică la nivel naţional.



12