ARIERATE, PÂNĂ CÂND? Până la finele verii, România va fi încheiat un nou acord de doi ani cu Fondul Monetar Internaţional. Ce se întâmplă apoi? Părerile sunt împărţite. Unii spun că ar fi bine să renunţăm la relaţia cu FMI şi să arătăm pieţelor care ne finanţează că ne descurcăm şi singuri. Şi guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, recomanda asta. Alţii vor să continuăm să ne jucăm partea în filmul „Poliţistul bun (Guvernul), poliţistul rău (FMI)”, pe motiv că supravegherea Fondului va garanta că autorităţile noastre se vor ţine de reforme şi nu-şi vor da cu stângul în dreptul. Dar, dacă e să ne uităm cu atenţie la ultimii doi ani, putem spune că ne-a ajutat prea mult FMI? Nicidecum. Vina nu este în totalitate a sa, însă rolul jucat în economie a avut efecte devastatoare, consideră analistul economic Florin Cîţu. „Din punctul meu de vedere, Fondul a fost mult prea indulgent cu clasa politică din România, iar preţul îl plătim noi toţi, nu statul”, notează Cîţu, pe blogul său. El face şi o recapitulare a celor mai mari greşeli făcute de FMI în ultimii ani. În primul rând, Fondul a supraestimat grosolan creşterea economică în fiecare raport de ţară - „În iunie 2009, estimarea pentru 2012 era de plus 7,2%! De fapt, n-am avut nici 1%”. Apoi, a închis ochii la acumularea de arierate, datorii uriaşe cu efect teribil asupra economiei reale. Culmea, chiar şi analizele economiştilor FMI arată asta - „Orice economist mediocru şi orice om cu bun simţ ar fi observat că amânarea problemei arieratelor influenţează negativ avansul PIB”. În al treilea rând, instituţia de la Washington a propus şi a cerut constant implementarea de creşteri de taxe, din 2008 şi până în prezent. Cea mai recentă majorare aprobată de FMI a fost în octombrie 2012.

FALIMENT PERSONAL Cel mai grav este însă că Fondul nu s-a comportat ca o instituţie independentă în relaţia cu România, spune Cîţu: „A arătat mai mult ca un reprezentant al intereselor clasei politice, susţinut de un lobby puternic din partea băncilor. FMI a cerut din 2009 implementarea unei legi a falimentului personal în Ungaria. Motivele erau clare - retrimiterea în economie a resurselor captive în credite neperformante. Termenul folosit era „curăţarea portofoliului sistemului bancar”. În România, Fondul nu a menţionat niciodată beneficiile şi a închis ochii la discriminarea românilor obişnuiţi, care nu au nicio protecţie în faţa creditorilor, în vreme ce statul, firmele şi băncile se pot ascunde în proceduri interminabile de insolvenţă”. Chiar la finele săptămânii trecute, în scrisoarea de intenţie transmisă Fondului, Guvernul nostru s-a angajat să amâne implementarea legii falimentului personal. Motivaţia - românii sunt prea indisciplinaţi şi prea înclinaţi către fraudă pentru a putea beneficia de o insolvenţă personală în stil european (!!!). Nu în ultimul rând, FMI a acceptat propunerea statului român (unul cu instituţii cinstite, nu-i aşa?) de a instala management privat - „În acest fel, soluţia optimă pe termen lung pentru România, respectiv privatizarea instituţiilor cu pierderi, a fost amânată încontinuu, fără a fi sancţionată de FMI”.