Mai multe primării din țară au intrat în grevă spontană, nemulțumite de legea salarizării. Vasile Lincu, președintele sindicatului Pro Lex, a declarat că deocamdată nu există date centralizate, însă a susținut că oamenii sunt supărați că nu au o grilă de salarizare. „Fiind o ...
Angajații din administrația publică locală s-au răzgândit. Nu mai fac grevă generală pe termen nelimitat. Cel puțin pentru o perioadă. Decizia sindicaliștilor din primării și consilii județene vine după ce, la finele săptămânii trecute, au avut o întâlnire cu vicepremierul ...
După ce angajații din primării și consilii județene au întrerupt munca în 5 iulie și în 12 iulie, sub amenințarea că din 19 iulie vor intra în grevă generală pe termen nelimitat, Guvernul i-a chemat la negocieri pentru sindicaliștii din administrația publică locală ...
Mai multe administrații publice locale din țară au fost blocate, marți, după ce peste 30.000 de angajați din primării și consilii județene au refuzat să lucreze în semn de protest față de veniturile mici în comparație cu volumul mare de muncă. Dacă marți, 5 iulie, angajații din ...
Nu mai puțin de 30.000 de funcționari publici au făcut grevă marți, 5 iulie, între orele 8.00 și 9.00. Ca și până acum, sindicaliștii din administrația locală acuză că sunt slab plățiți și discriminați față de colegii lor din administrația centrală, din punctul de vedere al grilei de ...
Membrii de sindicat ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) au intrat în grevă, marţi, între orele 8.00 si 9.00. Sindicaliştii FNSA susţin că salariaţii din administraţia publică locală din România sunt cea mai slab plătită şi discriminată categorie de ...
Angajații din primării și consilii județene s-au săturat să fie considerați oile negre din sistemul bugetar. Cu salarii mult prea mici în comparație cu volumul uriaș de muncă, ce vine la pachet cu o răspundere pe măsură, personalul din administrația publică locală anunță că va protesta ...